RUFELE LIBERALILOR

Liberalii nu se dezmint. Nu au linişte nici atunci când nu ar avea de ce să se mai agite. Nevoia de „mişcare” poate provoca această stare febrilă de activitate. Obişnuiţi cu manifestul lui Vintilă Brătianu, scris la începutul secolului XX, în 1905 şi devenit mai apoi, în 1922, doctrina liberală „prin noi înşine” care a asigurat timp de patru ani prezenţa liberalilor la guvernare. „Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar”.

Astăzi PNL este la guvernare, într-o formulă de avarie, dar care face funcţional compromisul prin alianţe politice de conjunctură. Alăturarea social democraţiei de liberalism nu poate fi decât o încărcătură explozivă, în prezenţa unei simple scântei, a unei banale nervozităţi politice, putând declanşa un dezastru greu de gestionat în condiţiile actualei arhitecturi politice parlamentare. Votul majoritar al electoratului a decis această „împreunare”, legiferând-o în cel mai profund şi mai sigur accept.

Dar, iată că trăim în România, ţara în care neliniştile de orice fel fac parte din culoarea locală, naţională. Liberalii au început să se certe între ei, să se lovească mişeleşte pe la spate, după modelul Brutus, să limiteze perspectiva unei sigure guvernări în conturile celor mulţi, aşa cum au ieşit în faţa electoratului şi Chiliman şi Tăriceanu, dar şi Antonescu atunci când a cerut votul pentru USL. Atunci nu se vorbea despre nici un fel de „iniţiativă”, despre nici un fel de ceartă pentru putere în interiorul PNL, de exemplu, despre nici un fel de răfuieli politice. Se vorbea doar despre „o altfel de politică”, precizându-se că, de această dată, cetăţeanul, poporul, vor trebui să fie centrul atenţiei, dar şi centrul de greutate al oricărui demers guvernamental.

Din acest punct se poate începe orice analiză pertinentă  faţă de angajamentul electoral. Andrei Chiliman, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Orban şi nu numai nu au reuşit să-şi bandajeze rănile orgoliilor nici după trecerea a unui an de la alegerile locale, moment în care PNL a demonstrat că este în stare să funcţioneze performant într-o alianţă politică cu PSD.

Victor Ponta, copreşedintele USL din partea PSD, a atras atenţia liberalilor că această răfuială continuă nu le face bine, în primul rând lor, ca partid. Ultimul sondaj de opinii a confirmat această apreciere, redesenând harta influenţelor în USL. Astfel, PSD, care în 2012 a cedat liberalilor şansa egală, a ajuns din nou la raportul 2/1. Doi social democraţi la un liberal. În interiorul USL,  PSD reuşeşte să fie votat de 38%, în timp ce PNL de doar 22%, în timp ce PC de 0%!, conform unui sondaj CCSB, comandat de Antena 3 (sic!)

Sondajul mai socate în evidenţă încrederea mare de care se bucură încă USL 67%, dar şi de încrederea mare de care se bucură premierul Victor Ponta 51%, ceea ce poate fi un semnal de încurajare pentru liderii USL de a se apuca serios de treabă, în direcţiile pe care şi le-au asumat în timpul campaniei electorale.

Liberalii ar trebui să conştientizeze faptul că o pisica moartă se află în curtea lor, iar o încercare de a o pasa la vecini nu este o soluţie de deratizare, de igenizare a zonei, pentru a scăpa comunitatea de un potenţial focar de infecţie.

Toate rufele se spală în familie, dar şi zoaiele ar trebui aruncate nu în stradă, ci la canalizarea din curte.

ADI CRISTI