Industria moldovenească dă semne de revenire, potrivit statisticilor din primele luni ale acestui an

 

Industria moldovenească dă semne de revenire. În primele patru luni ale acestui an, ramura a crescut cu aproape trei la sută faţă de aceeaşi perioadă a lui 2015.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, creşterea se datorează producţiei din tutun, a substanţelor chimice, precum şi a prelucrării lemnului. 

Fabricarea produselor din tutun a crescut de două ori, iar producţia substanţelor chimice – cu peste 53 la sută.

A înregistrat un avans de aproape 49 la sută şi prelucrarea lemnului, confecţionarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei.

În schimb, industria metalurgică a scăzut faţă de primele patru luni ale anului trecut cu aproape 23 la sută.

Şi volumul producţiei de calculatoare, a produselor electronice şi optice este mai mic faţă de perioada similară a anului 2015 cu peste 17 la sută.

Fabricarea echipamentelor electrice şi a maşinilor au scăzut cu peste 13 la sută.