Elevi din patru județe au urmat programul de educație rutieră Drum sigur – ABCdar rutier

Peste 500 de elevi din județele Argeș, Bihor, Cluj și Dâmbovița au fost implicați în proiectul educațional Drum sigur — ABCdar rutier
Prin activități practice și jocuri interactive, elevii au învățat cum să fie în siguranță pe drumurile publice

Indisciplina pietonilor și viteza sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse în România, în perioada 2010-2014 (Strategia Națională pentru siguranță rutieră în perioada 2016-2020). Mai mult, conform datelor publicate de Comisia Europeană, statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră (Statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră), arată că România are cel mai mare număr de decese rutiere la un milion de locuitori din Europa, cu o creștere de 4% pentru perioada 2014-2015.
Ținând cont de aceste date, noua Strategie Națională pentru Siguranța Rutieră 2016-2020, prevede întărirea rolului educației și a campaniilor de sensibilizare și conștientizare.

O astfel de inițiativă educațională aparține companiei Holcim România care, în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România, a adus gratuit în școli din patru județe, proiectul educațional Drum sigur — ABCdar rutier.

Proiectul este dezvoltat pe baza programei de educație rutieră elaborată în 2015 de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și ajută elevii din ciclul primar să înțeleagă regulile de circulație și modul în care pot preveni accidentele rutiere.

Astfel, 540 de elevi din clasele a III-a și a IV-a, din 9 localități rurale și mic urbane, au învățat reguli pentru deplasarea sigură pe drumurile publice și au înțeles necesitatea adoptării unei atitudini preventive. Cei mici au fost stimulați să își exprime liber propriile opinii cu privire la siguranța în trafic și să experimenteze diferite situații inspirate din viața de zi cu zi.


Siguranța reprezintă unul dintre pilonii pe care se sprijină strategia companiei noastre, în special în ceea ce privește protejarea oamenilor și comunităților în care activăm, siguranța copiilor noștri fiind cu atât mai importantă cu cât ei reprezintă viitorul societății. În acest context, considerăm că rolul educației în procesul de formare al copiilor/elevilor este de importanță majoră, aceștia având oportunitatea de a învăța despre regulile de bază în circulație, dar și despre comportamentul/conduita preventivă ca pieton și participant la traficul rutier. Pentru realizarea acestui obiectiv pe termen lung avem nevoie de proiecte special create și dezvoltate. Așa s-a născut programul educațional Drum Sigur — ABCdar rutier, conceput și derulat într-un format simplu, atractiv și interactiv, astfel încât cei mici să acumuleze informațiile din plăcere și cu interes cât mai mare și având un grad mare de aplicabilitate’, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

Ajutați de învățători și de polițiști rutieri, elevii au devenit mai responsabili în ceea ce privește siguranța lor și a celorlalți pietoni, au învățat reguli care îi fac să fie siguri pe ei atunci când traversează o stradă nesemaforizată și au evaluat zonele cele mai predispuse la riscuri rutiere, în localitățile lor.

‘Eu vin de mult timp neînsoțit la școală, iar mama mereu îmi zice să am grijă cum traversez. Acum am aflat că sunt mult mai multe pericole, dar, dacă știm regulile și suntem atenți, le putem evita.’ Elev, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Andrei Șaguna Turda

Proiectul s-a derulat în perioada octombrie 2015 — mai 2016, în localitățile Câmpulung, Cetățeni, Valea Mare-Pravăț, Stâlpeni, Stoenești (jud. Argeș), Aleșd (jud. Bihor), Turda (jud. Cluj), Tărtășești și Voinești (jud. Dâmbovița).