MENTALITATE STALINISTĂ

Adi Cristi

Astăzi este ultima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie 2014. Doar astăzi candidații se mai pot spurca, fără ca DNA să aibă interzis a lucra și mâine și poimâine, în ziua alegerilor. De fapt, această libertate asumată de Justiție este pe punctul de a oferi politicienilor o șansă nesperată de a încălca legea cu ajutorul celui plătit din banul public să vegheze la respectarea ei.

Sigur, până în ultima clipă se va vorbi despre politicianul X ajuns în arest, politician care aparține partidului Y, partid care, vrând nevrând, ne dăm seama că îl susține pe candidatul Z la prezidențiale. Senzațional. De fapt, aceste alegeri au loc chiar acum, vorbim despre ultimele evenimente întreținute de DNA, chiar în fața urnei, fără ca să ne treacă prin cap să facem campanie electorală, într-un loc interzis, într-o zi în care această activitate este la rândul ei interzisă, fiind pedepsită de lege.

Din cei 14 candidați doar doi contează. Primii doi, Victor Ponta (43%) și Klaus Iohannis (30%). Ei nu mai pot fi ajunși de plutonul compact al celor trei urmăritori, Elena Udrea (8%), Călin Popescu Tăriceanu (6%), Monica Macovei (5%). Restul de nouă candidați nu mai contează. O mențiune aparte pentru Elena Udrea. Aceasta a fost măsurată (sociologic) înainte ca fostul ei soț, Dorin Cocoș, să fie arestat în dosarul Microsoft, înregistrează o creștere de 3% ”nesănătoasă”. Există astfel o iluzie prin care Elena Udrea ar mai putea recupera 22 de procente, pentru a-l ajunge din urmă pe Klaus Iohannis, intrând astfel în luptă directă cu Victor Ponta. Visul acesta al blondei de la Golden Blitz  chiar dacă este lipsit total de erotism devine unul dintre cele mai ispititoare momente pe care Elena Udrea nu ezită să le povestească cu lux de amănunte, ca și cum ar vorbi despre o realitate deja trăită. ”Ea vrea și poate să-l învingă pe Victor Ponta” la aceste prezidențiale. Mai corect spus, doar ea crede că se va întâmpla așa ceva. Nici măcar mentorul ei, creatorul ei, Zeul ei, Traianul ei nu crede așa ceva, tăind-o ca pe maioneză cu destăinuirea: ”Nici eu nu sunt atât de naiv să cred  că Elena poate câștiga competiția aceasta, dar ceea ce mă interesează este să ia un scor cât mai bun”. Ce înseamnă scor cât mai bun?! Am mai văzut acest gen de așteptări la europarlamentare, când, în loc de două cifre, PMP cu Elena Udrea urcată în fruntea partidului cum se mai urca pe cal (chinuind animalul) a obținut doar o cifră, un jalnic 6% (sic!) Nu două cifre, decât dacă ar fi acceptată desfășurarea aritmetică 3+3=6. Chiar și așa, atunci, Traian Băsescu a întors-o ”ca la Pleșcoi”, spunând că este o performanță accederea în Parlamentul European a unui partid care s-a înființat în urmă cu șase luni. Este adevărat, președintele jucător a știut tot timpul să găsească pete de lumină și în cele mai evidente dezastre, așa cum nu a ezitat să terfelească oameni de certă valoare atunci când a considerat că nu mai are nevoie de ei în a-și pune în aplicare planurile sale, dovedite în timp a fi diabolice.

Dacă ar fi să caracterizăm campania electorală prezidențială din acest an, putem să spunem, fără a greși, că zgomotul de fond ce a însoțit expunerea candidaților în spațiul public a fost unul de zornăit de cătușe. Justiția a lucrat cu motoarele turate la maxim. ICCJ, DNA, ANI, nu s-au sfiit să devină actorii principali ai momentului, devansând cu mult interesul pe care ar fi trebuit să-l suscite cei 14 candidați la Președinția României. Ceea ce este halucinant, din punct de vedere al comportamentului real al oamenilor legii (procurori, judecători) ține de modul în care aceștia aplică textul de lege care impune modul de funcționare a Justiției în România. Astfel, prezumția de nevinovăție nu mai este valabilă decât în strigătul acuzatului, fără ca urechile celor care dispun măsura arestării preventive să se lase impresionate în vreun fel. Există pentru procurori și judecători o ciudată interpretare a expresiei ”în mod excepțional se poate dispune măsura arestării preventive”. Instituția excepției este confundată într-o veselie cu instituția normalului, astfel încât în Justiția română din ultimii 10 ani s-a declanșat întrecerea ”cine arestează preventiv mai mulți barosani”, care să cântărească greu în ochii și așa miopi ai Europei. Comportamentul în sine este unul de mahala, de intimidare, de abatere de la valorile morale ale unei democrații autentice, în care dreptul la libertate este terfelit vulgar, chipurile, în numele apărării statului de drept. Imaginea cu încătușații zilei devine una de prost gust, al cărui efect scontat este de a intimida, de a arăta lumii cât de puternici sunt ei, magistrații (procurori și judecători), cât de „stâlpi ai societății„ sunt ei. Noroc că guvernanții au pus o taxă pe stâlp, ceea ce ar trebui să-i trezească la realitate, să-i includă și pe ei în circuitul real de valori din societatea care, la urma urmei, îi plătește.

Fără nici un comentariu cel care greșește să plătească, în conformitate cu legea. Dar, nimeni să nu mai permită ca această pedeapsă privativă de libertate, de exemplu, să înceapă înainte ca procesul să fie pus pe rolul unei instanțe de judecată. Trăim în continuare într-o mentalitate stalinistă, de la poziția procurorului în instanța de judecată la metehnele magistraților de atunci și de azi.