24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Terorismul nu și-a găsit Nașul. De câte ori a încercat să-i strivim capul cu călcâiul și am crezut că am reușit, cu un Osama bin Laden ucis în bârlogul lui sau trimiterea pe lumea cealaltă a celorlalți lideri ai jihadului (deturnat din Coran spre viața de zi cu zi), de fiecare dată apar alții și alții, de parcă ne-am afla la un concurs de decapitare și de multiplicare în același timp. Tai un cap de terorist și răsar instantaneu alte zece, în locul acestuia.
Se pare că strategia este greșită. S-ar putea să nu trebuiască să mai tăiem capete de teroriști. Ar trebui mai întâi să ne cumințim noi elanurile expansioniste, ale ”amestecului în treburile interne ale altora”. A ajuns să ne pese (poate doar dintr-un spirit de solidaritate pentru semenul nostru, poate nu) de ce în Siria nu este democrație, de ce în lumea arabă, în general, regimul democratic nu se potrivește cu viața filtrată prin tradițiile și credința multimilenară. Este ca și cum am da cu lingurița untură de pește unui copil rahitic. Considerăm că acel copil are nevoie de acest aliment, chiar dacă lui nu-i place și îi vine să o verse, ”întorcându-i-se stomacul pe dos”.
Principalii teroriști ai lumii au fost ”inventați” de puternicii lumii, la început ca instrumente ale lor, necesare atingerii unor scopuri stringente, vezi Osmana bin Laden pe fondul războiului dintre URSS și Afganistan, pentru ca mai apoi, când SUA și-a văzut sacii în căruță, să-l părăsească, ba chiar să-l considere ”dușmanul de moarte al democrației”, exact pe aceleași considerente și obiceiuri de care, la vremea când a fost bun pentru Casa Albă, americanii s-au folosit de el. Pe același principiu putem merge și înspre Saddam Hussein, la irakieni, necesar în luptele cu Iranul, țară musulmană care nu și-a ascuns niciodată capacitățile nucleare și nici prietenia cu URSS și mai apoi cu Federația Rusă. Tot la nivel de ”interese în zonă” pot fi amintite alte țări europene, de genul Regatul Unit, Franța, Germania, sensibile la intenția SUA de a demonstra că funcția de jandarm al lumii nu este doar o figură de stil.
Casa Albă, după eșecul dramatic din Vietnam, avea nevoie să dea americanilor motive palpabile de lider mondial, mai ales după 1985, când URSS începuse deja să-și împartă cele 100 de pâini în o sută de state independente, în urma imploziei pe care Gorbaciov o declanșase în imperiul sovietic, găsit de liderul de la Kremlin prizonier în propriile-i obiceiuri, de la Vladimir Ilici Lenin înspre el, via Iosif Visarionovici Stalin, Leonid Brejnev.
Terorismul de astăzi este opera multilateral dezvoltată și neglijența, în același timp, a celor care astăzi sunt atacați într-un război atipic oricăror strategii militare, chiar dacă pe fond această hărțuire teroristă, de a lovi unde nimeni nu se așteaptă să fie lovit (cu avionul în zgârie nori, cu bomba într-un tren oarecare, cu camionul pe faleza de la Nisa, etc) și de a fugi imediat o putem întâlni la modul de ripostă al celui slab în fața unor armate sofisticate, greoaie și dependente de o serie de proceduri ce nu pot fi ignorate, atâta timp cât ele definesc și susțin drepturile și libertățile cetățenești.
Din acest punct începe marea dilemă și marea neîncredere din ce în ce mai profundă, în construcția pe care noi am câștigat-o plătind cu vieți nevinovate, la ceas de revoluție. Din ce în ce mai multe voci încearcă să se facă auzite, cu întrebări retorice, dar care nu trebuie ascunse: ”De ce în țările cu regim totalitar nu se întâmplă aceste acte de terorism, de barbarie imposibil de explicat?”
Evident că ursul dărâmă copacul în care simte că este stupul cu miere de albine și nu toți copacii care oricum nu au ce să-i ofere.
Sunt țării, ca Belgia, Franța, Anglia care și-au crescut teroriștii lor, musulmani de cetățenia țării în care s-au născut, în care au fost școliți, astfel încât neutralizarea acestora, înainte de a se produce un atentat, este practic imposibil de realizat.
Franța și-a mai prelungit starea de urgență cu încă trei luni, după moartea celor 84 de persoane ucise prin împușcare sau pur și simplu călcate de camionul condus bezmetic de un terorist francez (tunisian), pe faleza din Nisa, exact în momentul în are erau așteptate tradiționalele focurile de artificii ce încheiau sărbătorile organizate cu prilejul zilei naționale a Franței.
Cred că va trebui să schimbăm strategia luptei împotriva terorismului, mai precis a diminuării la maxim a pericolului terorist. Este timpul să vedem cine sunt teroriștii, ce îi determină să ucidă în contul unor răzbunări reale sau fictive, care sunt motivațiile acțiunilor lor, astfel încât să reușim să dialogăm, să transferăm războiul din stradă într-o dispută de idei, fără morți, doar cu soluții pacifiste, înainte ca cineva să mai apese pe trăgaci sau pe detonator.
”A ține coada în sus” și a decreta: ”noi nu discutăm cu teroriștii” s-a dovedit a fi o atitudine neproductivă, sau producătoare de morți nevinovate!
ADI CRISTI
