PE 1 IUNIE SE DESCHIDE STAGIUNEA 2018 LA AMFITEATRUL PALAS. AFLĂ CE SPECTACOLE SUNT ÎN PROGRAM

În luna iunie, Amfiteatrul Palas își redeschide porțile către public, cu nenumărate spectacole, concerte, evenimente culturale și de divertisment. Programul poate fi consultat pe site-ul www.palasmall.ro, iar biletele au fost puse în vânzare la Centrele Info Palas Mall și online, pe www.iabilet.ro și www.spectacoleiasi.ro.

 

Vești bune pentru iubitorii ieșeni de cultură! Ansamblul multifuncțional din inima orașului deschide stagiunea din acest an a Amfiteatrului Palas. Pentru că începutul lunii iunie stă sub semnul copilăriei, primul week-end din Cireșar este dedicat celor mai mici dintre spectatori. Vineri, 1 iunie 2018, de la ora 19.00, prichindeii sunt invitați să descopere„Aventuri cu …Dl. Goe”, piesă a Ateneului din IașiDuminică, 3 iunie, de la ora 18.00, copiii și adolescenții vor avea prilejul de a o întâlni pe Iuliana Beregoi, într-un spectacol interactiv. Interpreta din Republica Moldova a cucerit tinerii cu hiturile sale, dar și cu rolul jucat în serialul online „Lara”.

Vineri, 15 iunie, de la ora 20.00, iubitorii de muzică sunt așteptați să pătrundă într-un labirint al emoțiilor, oferit de concertul lui Florin Chilian. Pe 16 iunie, cad „Bani din cer” pe scena Amfiteatrului Palas. De la ora 20.00 se va juca producția de comedie aTeatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Spectacolul a obținut două premii la Festivalul Internațional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei” – Cernăuți 2015 și generează nenumărate situații ilare, pornind de la norocul de a primi o sumă enormă de bani.  O nouă piesă pentru copii se va juca duminică, 17 iuniede la ora 19.00. De această dată, prichindeii vor petrece o seară alături de „Micul Prinț”, o frumoasă  metaforă a vieții prezentată de Ateneul din Iași.

 

Joi, 21 iunie, de la ora 21.30, cei în căutarea umorului sunt invitați la stand-up comedy, cu Maria, Mincu și Banciu. Melomanii au încă un prilej de a se întâlni cu muzica bunăvineri, pe 22 iuniede la ora 20.00, în compania interpretului CANAF, la concertul „The same old & new blues”. Agenda lunii iunie se încheie cu spectacolul „Bocitoarele Vesele”, o comedie după William Shakespeare, pusă în scenă de Teatrul „Mihai Eminescu” BotoșaniSâmbătă, 29 iunie, de la ora 20.00, buna dispoziție îi va fi oferită publicului prin situații desprinse din folclorul moștenit. „Bocitoarele vesele” a obținut patru premii la Festivalul Internațional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei” Cernăuți – 2017.

Detalii privind spectacolele din luna iunie sunt disponibile pe site-ulwww.palasmall.ro. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe www.iabilet.ro și www.spectacoleiasi.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%.

Amfiteatrul Palas este un spațiu vibrant, care le oferă iubitorilor de frumos prilejul de a-și îmbogăți timpul liber cu experiențe culturale desăvârșite. Cu o capacitate de 460 de locuriAmfiteatrul Palas reprezintă o investiție de 1,2 milioane de euro a companie IULIUS, realizată în etape.