Breaking News

R. Moldova și Letonia își vor intensifica cooperarea în domeniul cultural

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Lilian Darii, aflat la Riga pentru efectuarea unei runde de consultări politice interministeriale, a avut joi o întrevedere cu Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Letonia Sandis Voldiņš, transmite MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Discuţiile oficialilor s-au axat pe subiecte privind posibilităţile de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul cultural, evoluţiile politicilor media, promovate de guvernele ambelor ţări, asigurarea accesului alogenilor la informaţii de calitate, precum şi referitor la crearea spaţiului informaţional care să contribuie la integrarea societăţii.

Părţile au discutat, de asemenea, despre posibilitatea unui transfer de expertiză, inclusiv în implementarea Convenţiei europene cu privire la televiziunea transfrontalieră şi transpunerea Directivei UE privind audiovizualul prevăzute în Acordul de Asociere.