După un sezon foarte bun, la finalul căruia s-a clasat pe locul trei în Superliga Națională, echipa de fotbal feminin Navobi Iași și-a reluat în această săptămână pregătire în vederea noului campionat. La primul antrenament după încheierea vacanțe au fost prezente 16 jucătoare, dintre care zece junioare, promovate de la Navobi 2. Din lotul care a evoluat în sezonul trecut au fost învoite și nu au participat la antrenament fetele care au avut probele de admitere la facultate, respectiv la masterat, sau care sunt plecate la familie în străinătate, sau pur și simplu așteaptă unda verde din partea conducerii clubului că va exista necesarul financiar pentru a participa în Superligă, și astfel, nu vor mai trebui să se auto-susțină ca în sezonul precedent. Un exemplu grăitor în această privință este cel al experimentatului portar al echipei, Mirela Abălașei, care este manager general la Grupul de Firme ”Luca” din Brașov și care și-a plătit toate cheltuielile de transport, cazare și masă, pe care le-a avut la meciurile echipei din Iași sau din deplasare. De altfel, în egală măsură, toate fetele care au constituit nucleul de bază al performanței echipei ieșene de anul trecut au sacrificat și au cheltuit din propriile resurse pentru a juca sub culorile echipei din Iași. Practic, în acest moment, Navobi Iași nu știe în ce eșalon valoric va juca începând din toamnă, respectiv în Superligă sau în Liga secundă. Încă dinainte de încheierea sezonului trecut, managerul echipei a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la posibilitatea de a juca cu junioarele în Liga secundă, dacă bugetul necesar participării în Superligă nu va putea fi completat de investitori locali sau suplimentat de Fundația Sportului Ieșean. În această incertitudine au fost fotbalistele ieșence si cu participarea la Cupa Balcanică din luna iunie, când, fondurile necesare deplasării în Grecia au fost adunate în ultimul moment, punând până în ultima clipă sub semnul întrebării participarea echipei la Alexandroupolis. ”După cinci ani de muncă, investiții, sacrificii și bucuria de a vedea o echipă talentată și cu mari perspective de a face performanță, am ajuns să ne punem serios întrebarea dacă Iașiul vrea să aibă performanțe sportive, la cât mai multe sporturi, atât la băieți, cât și la fete. De aceea, fac un apel la oamenii care înțeleg sportul, îl iubesc și care doresc să îl susțină, să vină alături de noi și să încheiem parteneriate care să propulseze valorile la nivelul performanței. Sportul este un ambasador puternic al orașului nostru. Ar fi păcat ca, după ce am ”gustat” anul acesta din podium, să ajungem să ne batem la retrogradare, sau să nu ne putem înscrie în Superligă. Cum speranța moare ultima la români, aștept ca aceste rânduri să sensibilizeze pe cineva care să vină alături și să ne ajute în a putea transfera câteva jucătoare de valoare, să putem face cantonamentul propus, să ne clasăm pe podium și să jucăm anul viitor din nou în Europa”, a declarat prof. Adrian Ambrosie, managerul CS Navobi Iași. Sezonul 2016-2017 al Superligii Naționale va debuta pe 10 septembrie, la star urmând să se alinieze zece formații. Acestea au ca termen limită ziua de 31 iulie pentru a se înscrie în Superligă. Până atunci, echipa din Dealul Copoului are programată vizita medicală, antrenamente la Iași, cantonament la Vatra Dornei (15-21 august) și meciuri de verificare în Republica Moldova și cu mai multe echipe din țară. (E.M.)