Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică ”Gustar”, care se desfășoară în zilele de 5-7 august, în satul Furceni, raionul Orhei, se va încheia în seara zilei de astăzi cu un concert la care vor participa zeci de artişti din ţară şi de peste hotare, informează MOLDPRES.
Potrivit lui Vlad Costandoi, organizatorul festivalului, acesta are drept scop de a atrage cît mai mulți turiști și interpreți de muzică de la noi și din alte țări și este dedicat tuturor vîrstelor şi preferinţelor culturale.
Timp de trei zile, spectatorii au avut ocazia să se odihnească într-un spațiu natural, în care au ascultat muzică balcanică, au efectuat excursii în zone istorice, au participat la numeroase activități și workshop-uri din art zone, book zone, tîrguri și expoziții. Pentru prima dată în istoria festivalului concertele s-au desfășurat pe două scene.
Ieri, în faţa celor prezenţi au evoluat formațiile Pan Academic, Vali Boghean Band, Jazz în Chișinău Bravissimo, FIGLI DI MADRE IGNOTA și VANOTEK & Georgian. Astăzi, festivalul se va încheia cu un spectacol susținut de Radu Dolgan și Megapolis Band, Sun Q Band (Rusia), Nicoleta Nuca & Live Band Petro Skazkiv (Ucraina), Cuibul și cunoscuta interpretă din România, Loredana.