Ambasadorul Marii Britanii în România, în vizită la Primăria Iaşi

Excelența Sa Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, a avut vineri, 11 noiembrie, o întîlnire de curtoazie cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, discuția cu primarul Mihai Chirica a atins subiecte de actualitate, precum alegerile din România, investițiile britanice în Iași, buna relație a municipalității ieşene cu mediul de afaceri şi construirea Spitalulului Regional de Urgență. „Excelența Sa s-a arătat interesat și de dezvoltare proiectelor în domeniul cultural, de situația FIE și FILIT, afirmând sprijinul pentru ideea ca Iașul să devină un oraș al literaturii, aşa cum Sibiul este un oraș al teatrului, iar Clujul al filmului, amintind în acest context și de Festivalul Internațional al Poeziei, derulat la Iași în luna mai, și de prima ediție a Galei ”Scriitorii anului”, care s-a desfăşurat la începutul lunii noiembrie”, a declarat primarul Mihai Chirica. La finalul întânirii, Excelența Sa s-a arătat deosebit de încântat de această vizită declarând că „se bucură că a revenit la Iași, orașul din România unde se simte ca acasă”. Excelența Sa Paul Brummell, va petrece două zile în Iași, având un program variat, de la întâlniri cu autorități locale, la vizite și întâlniri private. (E.M.)