Breaking News

Furnizarea apei calde, reluată în mai multe cartiere din municipiul Iași

Aproximativ 25% dintre angajații Veolia Energie Iași, respectiv 110 persoane și 20 de colaboratori externi, s-au mobilizat pentru a executa în paralel 38 de intervenții la rețeaua centralizată de termoficare a municipiului Iași, în mai puțin de 48 de ore. ”În zilele de 23 și 24 august, echipele noastre au realizat o acțiune integrată, în cadrul căreia au efectuat intervenții la CET Tudor (23), pe rețelele primare (12) și secundare (trei), lucrări menite să pregătească derularea în condiții optime a sezonului de încălzire 2016-2017 și care au necesitat sistarea apei calde în municipiul Iași. Dacă, până acum patru, cinci ani, furnizarea apei calde era oprită timp de aproximativ patru săptămâni în timpul verii, colegii noștri s-au pregătit impecabil și anul acesta, iar acțiunea integrată, derulată de-a lungul a mai puțin de 48 de ore a fost organizată până în cele mai mici detalii, din respect pentru ieșenii cărora dorim să le furnizăm apă caldă și căldură, la un grad cât mai înalt de calitate și continuitate, atât în timpul sezonului de încălzire, cât și în afara acestuia. Lucrările au fost finalizate cu patru ore înainte de momentul estimat, iar cazanul de la CET Tudor a fost pornit încă de la ora 02.00 noaptea trecută, acțiune urmată de începerea încărcării și punerii sub presiune a magistralelor de termoficare”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial și de Comunicare, Membru în Directoratul Veolia Energie Iași S.A. Până în momentul de față, s-a reluat deja furnizarea apei calde în zonele: Tătărași, Metalurgiei, Socola, CUG, Nicolina, Galata, Frumoasa, Bularga, Bucium, Tudor Vladimirescu, Centru și Independenței. ”Clienții noștri din zonele Alexandru cel Bun, Dacia, Gară, Canta, Păcurari, Cantemir și Podul de Piatră vor beneficia din nou de apă calda cel târziu la ora 20.00”, a precizat reprezentantul Veolia Energie Iași. (E.M.)