BCE: Țările de la periferia zonei euro ar putea profita de pe urma cheltuielilor din țări precum Germania

 

Creșterea cheltuielilor în țările din centrul zonei euro ar putea ajuta economiile mai slabe de la periferia zonei euro, într-un moment în care dobânda de referință practicată de Banca Centrală Europeană este la nivelul zero, se arată într-un raport publicat joi de BCE, transmite Reuters.

Autorii raportului susțin că este nevoie de stimulente fiscale în țările din centrul zonei euro, care să contracareze efectele reformelor structurale care au redus, temporar, prețurile și salariile în țările de la periferia zonei euro, precum Grecia, Portugalia și Spania.

„O expansiune fiscală în centrul zonei euro ar putea fi benefică la periferie cu condiția ca autoritatea monetară să nu reacționeze la presiunile inflaționiste”, susțin economiștii Băncii Spaniei, Óscar Arce, Samuel Hurtado și Carlos Thomas.

Potrivit raportului, cheltuielile din țările aflate în centrul zonei euro, regiune care include Germania, Franța și Olanda, ar duce la stimularea inflației în zona euro, reducând astfel, în termeni reali, costul împrumuturilor pentru firme și gospodării. Dacă dobânzile practicate de BCE rămân la nivelul zero în pofida creșterii inflației, atunci această situație ar stimula cererea internă în economiile de la periferia zonei euro precum și exporturile acestora către țările din centrul zonei euro, susțin cei trei autori.

Acest raport ar putea da noi argumente președintelui BCE, Mario Draghi, care de mai multă vreme a făcut un apel către țările din zona euro să utilizeze spațiul de manevră de care dispun în domeniul fiscal, în conformitate cu prevederile europene, pentru a accelera ritmul reformelor. Până acum apelurile lansate de Mario Draghi nu au avut rezultate, în special în Germania, prima economie europeană