1.
Lumină, iarbă, flori
Culoare
O grădină din vis
și peste toate
Îngeri
Asemenea Învierii
Mă ridic din pucioasă și smoală
și mă culc pe iarbă
căci sufletul meu
asemenea sufletului lui Iisus Hristos
a simțit lovitura diavolului
trecând mai departe
nu m-au atins dezmățul și păcatul
într-atât încât să mă înrobească
le-am strivit o dată cu tentația iadului
cu nepăsarea
dar mai ales cu iubirea
iubirea de Dumnezeu
(în cele din urmă salvată)
dar nu numai
căci aceasta este mult prea înaltă
pentru a înțelege transformarea
sufletului în trup.
În trupul din care am fost furat de moarte
și aruncat în Hades
să scot dracii afară…
Am trecut toate vămile!
Păcătos de am fost
Azi nu mai am păcat
Sunt în Paradis. Alături de Îngeri
De bucurie, de muzici pentru fluturi
Cu sufletul deschis îmbrățișez caișii
și merii, beau absint
și fac o plecăciune frumoasei îngerițe
chiar dacă îngerii sunt fără sex
eu simt că-i diafană fata
și-acuși poemu-i gata
am început din nou
să cad în rime
simt că mă pierd
că-ntr-un adânc de suflet
se nasc din nou suspine.
Îngerii au rigoare
asemenea furnicilor de pe pământ
cu treaba lui fiecare
slujesc cuvintelor trainic mormânt
A venit Îngerul Meu Păzitor
repartizat să-mi arate drumul
spre Porțile Raiului
A venit și m-a atins cu aripa lui
în semn de salut:
– Sunt Îngerul Daniel!
– Ești Îngerul Meu Păzitor?
– Sunt Îngerul Daniel!
– Ești îngerul Meu Păzitor?
– Sunt Îngerul Daniel!
– Și ce dacă?
– Am venit să-ți arăt calea!
– Arată-mi-o!
– Uite-o!
– Unde?
– Acolo!
– Acolo unde?
– În partea ta de inimă!
– Eu nu am inimă, sunt suflet!
– În partea ta de inimă!
– Eu nu am inimă, sunt suflet!
– În partea ta de inimă!
– Unde mă duci?
– La destinație.
Îngerul Meu Păzitor s-a desprins
Singur pe drum am rămas
Cum mai rămân drumeții îmbrăcați
în praful stelar
Sau să fi fost dragostea pentru om
sub formă de pulbere
iar merele între timp
începeau să se coacă în pom
ADI CRISTI