Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI) şi Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au lansat concursurile „Marca comercială a anului 2016” şi „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii 2016”, informează MOLDPRES.
Concursul „Marca comercială a anului”, iniţiat de CCI în anul 2003, se desfăşoară anual în colaborare cu AGEPI, avînd drept obiectiv promovarea practicilor de succes în domeniul businessului, familiarizarea consumatorilor cu cele mai bune mărci de pe piaţa autohtonă, precum şi remarcarea celor mai competitive întreprinderi din Republica Moldova, a subliniat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CCI, Sergiu Harea.
La concursul „Marca comercială a anului 2016” pot participa întreprinderi şi organizaţii cu diverse forme de proprietate, persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, precum şi persoane fizice, care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii pe teritoriul ţării. La acest concurs se admit doar mărcile comerciale (naţionale şi străine), care la momentul depunerii cererii de participare sînt înregistrate şi valabile pe teritoriul Republicii Moldova, conform legislaţiei în vigoare, a spus sursa citată.
Sergiu Harea a mai specificat că participanţii la concurs vor concura pentru premiul mare – Mercuriul de Aur, medaliile de aur, de argint şi de bronz la 9 nominalizări ale concursului. „Marca comercială a anului” a înregistrat succese majore în domeniul activităţii antreprenoriale, la fiecare ediţie sporind numărul participanţilor. Astfel, în perioada 2003-2015 la concurs au fost prezentate peste 1200 de mărci. În anul 2016, la acest eveniment au participat 60 de companii, 43 dintre care au primit distincţia „Mercuriul de Aur”, a precizat preşedintele CCI.
La rîndul său, Octavian Apostol, director general al AGEPI, a informat că participanţii înscrişi la concurs beneficiază de un set de facilităţi din partea instituţiei pe care o conduce şi anume: organizarea seminarelor/trainingurilor în domeniul proprietăţii intelectuale, promovarea mărcilor laureate ale concursului, consultanţă gratuită la înregistrarea mărcilor şi servicii de prediagnoză a proprietăţii intelectuale, reducerea cu 20 la sută a costurilor de eliberare a certificatelor de origine a mărfurilor pe care sînt aplicate mărcile comerciale participante la concurs etc.
Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor şi serviciilor”, este la a III-a ediţie şi a fost lansat în anul 2014 de către CCI în parteneriat cu Centrul Naţional de Acreditare, Institutul Naţional de Metrologie, Institutul Naţional de Standardizare şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi are drept scop de a identifica companiile, care au implementat cu succes managementul calităţii şi promovează abordările moderne ale calităţii.
Cîştigătorii celor două concursuri vor fi premiaţi pe 8 iunie 2017, în cadrul Galei Businessului Moldovenesc.