Local

Angajaţii din unităţile de învăţământ vor beneficia de facilităţi pentru transportul în comun

Primăria Municipiului Iași a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind acordarea de facilități de transport angajaților din unitățile de învățământ. Primarul Mihai Chirica a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că actul normativ vizează acordarea unei reduceri de 50% din tariful unui abonament unic pentru zona zona 1 pe 30 zile, adică de la ...

Read More »

Primăria vrea să construiască o parcare subterană în faţa UMF

Demersurile municipalităţii ieșene de a descongestiona zonele centrale şi marile cartiere supuse unei afluenţe crescute de autovehicule se vor concretiza prin punerea la dispoziţie a unor amplasamente pentru realizarea de parcări subterane sau supraterane etajate. Un proiect de hotărâre privind amenajarea acestor importante obiective de infrastructură care fac parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creştere Iaşi ...

Read More »

Industria tech lansează Programul de Burse pentru cadrele didactice – ediţia 2019

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) lansează cea de-a doua ediție a programului Bursele ANIS, destinat stimulării abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere, încurajării studierii tehnologiilor emergente, precum şi recunoașterii metodelor inovative de predare. Data limită de înscriere este 15 septembrie 2019. Programul “Burse ANIS” a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS şi a ...

Read More »

Street FOOD Festival ajunge în această toamnă la Iaşi

Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, dă startul evenimentelor și anul acesta. Unsprezece orașe se vor putea bucura și delecta cu preparate de streed food și cu specialități culinare din diferite colțuri ale lumii. Muzica live, cinema-ul outdoor și zonele dedicate celor mici vor întregi atmosfera festivalului și ne ...

Read More »

Noi investiţii în reţeaua de termoficare, anunţate de Veolia Energie Iași pentru anul 2019

Veolia Energie Iași (VEI) își propune noi investiții în anul 2019 pentru creșterea randamentului rețelelor de termoficare dar și a fiabilității și eficienței economice a echipamentelor de producție. Acțiunile companiei vor fi susținute prin derularea unor proiecte ce vizează dezvoltarea rezidențială, nonrezidențială și prin extinderea rețelelor în cartierele Bucium și Copou cu cofinanțare guvernamentală. “Veolia Energie Iași susține calitatea vieții ...

Read More »

Rata șomajului în județul Iași, în ușoară scădere

La sfârșitul lunii februarie. în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași erau înregistrați 8.860 șomeri (din care 3.765 femei), rata șomajului fiind de 3,01%, înregistrând o scădere sensibilă faţă de luna precedentă, de 0,03%. Din totalul de 8.860 persoane înregistrate în evidențele agenției, 1.025 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 7.835 erau beneficiari doar de ...

Read More »

Centenarul Arhivei pentru Știința și Reforma Socială, marcat la Iași

Luni, 1 aprilie, începând cu ora 11.00, Primăria Municipiului Iași va organiza în Sala „B. P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu”, evenimentul intitulat „Centenarul Arhivei pentru Știința și Reforma Socială (1 aprilie 1919 – 1 aprilie 2019)”, în cadrul căruia se va desfășura colocviul „Începutul sociologiei românești și moștenirea lui Dimitrie Gusti”. În deschidere vor susține alocuțiuni ...

Read More »

ANSAMBLUL PALAS IAŞI A DEPĂŞIT 100 DE MILIOANE DE VIZITATORI

A Ansamblul urbanistic Palas este cea mai vizitată destinaţie de timp liber din Iaşi. În anul 2018, proiectul mixt din inima oraşului a înregistrat peste 18,7 milioane de vizite, ceea ce înseamnă că în fiecare lună, la Palas, vin în medie peste 1,56 milioane de persoane. Totodată, la finalul anului 2018, ansamblul Palas a depăşit 100 de milioane de vizitatori ...

Read More »

Aniversarea Unirii Basarabiei cu România, marcată la Primăria Municipiului Iaşi

Cu ocazia aniversării a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, municipalitatea ieșeană a organizat astăzi, 27 martie, în Sala Mare a Primăriei, evenimentul intitulat „100 + 1 ani de la Unirea Basarabiei cu România”, care face parte din Programul „Centenar” al Primăriei Municipiului Iași, derulat în perioada 2017 – 2020. În cadrul întâlnirii a avut loc şi conferința ...

Read More »

Timp de doi ani, Iaşul va deţine preşedinţia Comisiei de Investiţii, Afaceri şi IMM-uri din cadrul AER

Timp de doi ani, judeţul Iaşi va deţine președinția Comisiei de Investiții, Afaceri și IMM-URI din cadrul Comitetului de Dezvoltare Economică și Regională al Asociației Europene a Regiunilor (AER). Decizia a fost luată în cadrul lucrărilor plenarei de primăvară a Asociaţiei Europene a Regiunilor (AER), care se desfăşoară în aceste zile la Orebro (Suedia). Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean ...

Read More »

Delgaz Grid solicită consumatorilor să permită accesul echipelor specializate în citirea contoarelor

Delgaz Grid este distribuitorul licențiat de gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi de energie electrică în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui). În această calitate, compania ...

Read More »

Concurs inedit de rezolvare a cubului Rubik, la Iulius Mall

Poţi să rezolvi cubul Rubik într-un timp record? Vrei să îţi demonstrezi măiestria, să te întreci cu alţi pasionaţi şi să câştigi premii? Vino sâmbătă, la Iulius Mall! Peste 30 de împătimiţi ai cubului Rubik, din România şi Republica Moldova, s-au înscris deja la Iaşi Cubing Open 2019, competiție oficială omologată de World Cube Association şi primul concurs de acest tip ...

Read More »

Consiliul Judeţean dă vina pe meteorologi pentru producerea accidentului de la Dobrovăţ

În replică la acuzaţiile formulate de consilierii judeţeni ai PMP, referitoare la lipsa materialului antiderapant de pe drumul care face legătura între Dobrovăţ şi municipiul Iaşi, care a condus la producerea accidentului în urma căruia un microbuz cu 25 de persoane la bord s-a răsturnat în această dimineaţă din cauza poleiului, conducerea Consiliului Judeţean Iaşi afirmă, prin intermediul unui comunicat ...

Read More »

PMP îi cere lui Maricel Popa să explice lipsa materialului antiderapant de la Dobrovăţ

Consilierii judeţeni ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) solicită preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, social democratul Maricel Popa, să explice cum justifică lipsa materialului antiderapant de pe drumul judeţean care face legătura între comuna Dobrovăţ şi municipiul Iaşi, pe care în această dimineaţă a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea mai multor pasageri. „Contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a ...

Read More »

Festivalul Național de Umor și Satiră „UMOR’N’IAȘI“ – la cea de-a VI-a ediţie

În perioada 1- 7 aprilie, în organizarea Casei de Cultură a Studenţilor, la Iaşi se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor  UMOR’N’IAȘI, eveniment adresat tinerilor elevi și studenți, atât ca actori cât și ca public. În acest an, festivalul, care se desfăşoară anual începând din 2014, ca raspuns la inițiativa Uniunii Europene de ...

Read More »