Lăsați-mă să-l ating.
Dați-mi mâna cu care
a atins Luceafărul
să i-o sărut
și tălpile purtate prin țară
să i le spăl
Lăsați-mă să-l primesc
cu pâine și sare,
să-l cinstesc
cum se mai cinstesc oaspeții,
chiar dacă el vine din interiorul nostru,
de acolo de unde noi ne naștem
și ne creștem pâinea
să ne ajungă o viață,
poate și pentru moștenire.
Lăsați-mă să-i vorbesc,
să-l întreb, să-l ascult.
Să-i înțeleg tăcerea,
să-l știu gânditor și iscoditor,
să-i simt tremurul și revolta
izbucnirile și îndepărtările,
viața și nemurirea
veșnicia din care ne înveșnicim.
Dați-mi voie să-i ies în cale
ca o șopată sau ca o furtună
ca o părere de rău
sau ca o taină încă nedeslușită.
Cu dorul în suflet să-i ies în cale
fără ca florile să se supere
fără ca vinul să să tulbure…
Dați-mi voie să-i spun:
”La mulți ani, Bădiță Mihai,
ce-ți mai face Eminescu din tine,
e bine?