Adi Cristi
Adi Cristi

VORBĂRIE GOALĂ

Adi Cristi

Adi Cristi

Pentru Traian Băsescu cei care l-au admirat și l-au sprijinit au intrat deja în corul vehement al criticilor dure, fără menajamente la adresa sa. Fanatismul Monicăi Macovei, de exemplu, sau al Andreei Pora, doamnele de fier beton ale politicii , respectiv jurnalismului, pro Băsescu, care l-au slujit pe președintele jucător fără perdea, s-a transformat astăzi în cei mai colțoși critici ai fostului lor idol, ca și cum acesta ar fi răul cel mai mare, care li s-a întâmplat și lor în ultimul timp. Dacă Traian Băsescu s-a luat de aceștia la modul vulgar, bădărănesc, a fost un motiv suficient de bun pentru ca, specimenele gen Dan Tapalagă et.comp. Monica Macovei, să-i sară la beregată.

Traian Băsescu a rămas mai singur decât poate să rămână un om care dezamăgește profund. Un om care se ascunde sub fustele Elenei Udrea sau în salopetele acesteia.

Traian Băsescu, printr-o astfel de atitudine, demonstrează că este un ciudat căruia nu-i place să fie contrazis, nu-i place decât primul rând, nu vrea să creadă decât ceea ce el spune, ceea ce el crede, ceea ce el comunică. Traian Băsescu a învățat să vorbească doar dictând celor din imediata lui apropiere sau de aiurea, pentru ca, imediat după aceia, să treacă ”pac la războiu”.

Pentru el, faptul că justiția lucrează așa cum a obligat-o el să lucreze timp de un deceniu, devine peste noapte un instrument la îndemâna conducătorilor însetați de o răzbunare inevitabilă. Nu mai sesizează influența politicienilor în Justiție, ci, din contra, observă o ofensivă a procurorilor împotriva clasei politice, pe care nu ezită să o îngrămădească în ”Beciul Domnesc”, în postura arestaților preventivi.

Tot acest sistem represiv (care spune pas prezumției de nevinovăție, până la o hotărâre definitiv și irevocabilă a instanței de judecată), cu zăngănitul de cătușe, cu dansul prin fața camerelor de vederi, a procurorilor lansați în matinale percheziții, la care participau inevitabil”mascații”, înarmați până-n dinți, să dea bine în cadru, continuă să lucreze și împotriva celor care l-au creat,

Elena Udrea și Traian Băsescu sunt principalele victime ale minților lor bolnave, avide de putere, de fărădelegi, de comportamente dictatoriale, într-o democrație funcțională, în care instituția statului a demonstrat că își poate păstra independența consfințită prin lege, indiferent de cine ajunge la putere. În acest moment este necesară o notă, un comentariu explicativ. Afirmația aceasta este valabilă în viitor, de acum înainte. Pentru felul în care Justiția, de exemplu, s-a comportat în deceniul băsescian este necesară o analiză aplicată, punctuală, personificată. S-ar putea să fie necesară o amnistie pentru toți procurorii și judecătorii care vor recunoaște că au fost obligați de Traian Băsescu să-și încalce deontologia profesiei și să-i slujească interesele personale sau de grup, dovedit astăzi a fi un grup infracțional. Este necesară această mea culpa, această pocăință față de statul de drept. În afara acestei recunoașteri nimeni nu ne mai poate garanta că suntem pe drumul cel bun, că am scăpat de Traian  Băsescu și o dată cu el am scăpat de ”omul mai presus de lege”. Există deja în popor o spaimă prin care este alimentată neșansa ca magistrații să-l judece pe cel care le-a dictat zece ani pe cine să aresteze, cine să aibă ”peste noapte dosar penal”.

În lipsa acestei mea culpa nu se poate vorbi de un viitor în care Traian Băsescu să fie chemat în fața instanței și să dea socoteală pentru fărădelegile patronate în cele două mandate prezidențiale.

Avem nevoie de ”capul lui Moțoc” pentru ca țara să depășească acest impas, mai ales că moțocul de serviciu devine din ce în ce mai guraliv, mai acuzator, mai plin de nervi și de dușmănie, îndreptată, de această dată, împotriva celor cărora el le-a semnat numirile în posturile importante ale sistemului judiciar.

Atenție, deci, la Traian Băsescu. Cu cât va fi deferit justiției mai repede, cu atât vom avea timpul necesar să ne luăm în serios țara. Ideal ar fi ca Justiția să-și facă nestingherită treaba, fără lumina reflectoarelor, iar omul politic să se gândească exclusiv la țară, la nevoile ei, să slujească invariabil doar interesul național. Restul e vorbărie goală. Pudic de goală.