24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
În completarea haosului creat pe scena politică dâmbovițeană, vine acum, ca o confirmare a lipsei de măsură a acesteia, atitudinea fățișă a Justiției. Atitudine ce nu poate fi decât impardonabilă, de neacceptat, greu de înțeles în contextul atenției fireşti cu care este curtată independența Justiţiei într-un stat de drept. Motivări de genul ”suntem prea ocupați pentru a ne ocupăm și de dosarul lui Klaus Iohannis versus Agenția Națională de Integritate”, intră deja în folclorul poveştilor de adormit copii. Înalta Curte de Casație și Justiție a României nu are voie să se compromită cu o astfel de găselniță, care ar putea sugera alte motive, dintre cele mai oneroase și mai greu de justificat în acest context al separării puterilor în stat.
Nu faptul că poporul l-a votat pe Klaus Iohannis, pentru a ocupa funcția de președinte al României, ar trebui să fie un criteriu de care ICCJ să țină cont, să se lase influenţată în luarea unei decizii în dosarul promovat în recurs la instanţa superioară de către ANI, pentru a se judeca incompatibilitatea invocată în cazul primarului Sibiului, Klaus Iohannis.
Justiția, beneficiind, cel puțin retoric, de o independență desăvârșită față de celelalte două puteri ale statului de drept, puterea executivă și puterea legislativă, ar trebui să judece cauza în sine, fără a aprecia cine este cel care va fi supus procesului de stabilire a dreptății, chiar și numai pentru că, fiecare dintre cetățenii țării sunt egali în fața legii. Mult invocata imunitate prezidențială, atât de labil explicată de Curtea Constituţională în favoarea președintelui țării, nu poate opera încă, în cazul lui Klaus Iohannis, atâta timp cât acesta nu a depus jurământul ca președinte în față de poporul care l-a ales cu un vot majoritar. Confuzia pe care, din ce în ce mai multe amânări în acest caz o poate crea, tulbură și mai mult scena publică, aruncând țara într-un haos greu de gestionat.
Alegerile prezidențiale din acest an au impus o forță nimicitoare pentru toți cei care se cred a fi inviolabili, de neatins, doar pentru că ocupă o funcție în stat. Această forță se numește voința poporului, manifestată prin singura armă a acestuia, protestul. Ultimele alegeri prezidențiale au reușit să ofere un ”motor de căutare” tuturor celor care accesează spațiul virtual al internetului, regăsindu-se în acele rețele de socializare ce s-au dovedit a fi adevărate tribune publice de trimitere, primire și întreținere a unor mesaje de interes public. Nici un organizator de dimensiunea lui Vasile Blaga sau a lui Liviu Dragnea nu au reușit ceea ce au reușit doi tineri din Cluj, inițiatorii acestui tăvălug ce a scos la vot, față de primul tur al alegerilor prezidențiale, 25% dintre alegătorii care au votat împotriva lui Victor Ponta, nefericitul candidat peste care s-a suprapus și primul ministru, cel care era îndreptățit să-și asume modul în care au fost organizate alegerile din 2 noiembrie 2014. Astfel a fost spulberat avantajul lui Victor Ponta față de Klaus Iohannis, de 10 procente câștigate în primul tur, la care s-au mai adăugat alte 10 procente cu care Klaus Iohannis reușește să câștige alegerile prezidențiale în turul II al scrutinului.
Iată de ce Justiția ar trebui să funcționeze în parametri pe care legea îi acordă acestei puteri a statului de drept, evitând să interfereze cu interesele politice ale momentului. Orice abatere de la acest principiu de aur al democrației, care consfințește separarea puterilor în stat și independența reală a uneia față de cealaltă, va impune din nou reacția opiniei publice, care a demonstrat că are forța necesară să sancționeze astfel de derapaje stridente de la litera legii. Nu poți să fii o justiție independentă dacă tu, ca ”a treia putere în stat”, nu faci altceva decât să accepți ingerința politică.
Cred că este nevoie de o nouă garnitură de magistrați, așa cum este nevoie de o nouă garnitură de politicieni, cei care vor fi responsabili de adevărata reconstrucție a statului de drept român, după principiile moderne care l-au consacrat ca fiind garanția democrației autentice și funcționale în ţările în care dictatura legii este singura dictatură viabilă.
