24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
S-au pus armele pe masă. Sistemul de putere creat de Traian Băsescu nu se dă chiar așa de ușor învins, chiar și numai pentru că el deține sprayul paralizant al Justiției. Dacă procurorii îți spun la ureche sau în văzul lumii că ești corupt din cap și până în picioare, atunci trebuie să-ți iei adio de la orice tip de carieră și ”să te retragi în rândul trei sau patru” (SIC!). Spusa procurorilor are putere de lege, de fapt, de axiomă, ce nu mai trebuie demonstrată sau mai ales combătută. Ceea ce spune un procuror sau, mai rău, un magistrat judecător, are putere mai mare decât legea sau chiar decât articolele constituționale, privind drepturile și libertățile cetățenești. Când un politician comentează o decizie a instanței de judecată este asmuțită instantaneu asupra lui Inspecția Judiciară, de către CSM, să nu care cumva magistrații să se simtă hăituiți, de comentariile din spațiul public, eticheta fiind aceeași pentru toate cazurile de acest fel: atac virulent asupra independenței justiției.
Și, iată cum, această platoșă, independența justiției, a reușit timp de zece ani să creeze un adevărat monstru, în spatele căruia statul de drept s-a transformat într-unul dintre cele mai agresive state polițienești, în care dreptatea se împarte în mod discreționar de către instanța de judecată, prin intermediul literei rechizitoriilor întocmite de anumiți procurori DNA, atent supravegheați și dirijați de Laura Codruța Kovesi, care la rândul ei trebuie să dea seama în fața voiților anonimi de la SRI.
Suntem fără nici un fel de dubiu un stat polițienesc. Democrația în România a durat doar 15 ani, atâta timp cât, în ultimii 10 ani, s-a reușit să se construiască unul dintre cele mai perfecționate state polițienești, luate sub protecția Înaltelor Porți ale Uniunii Europene. Chiar dacă la conducerea țării se află acum un președinte, care dă semne că ar respecta litera legii, în ceea ce privește rolul pe care trebuie să-l aibă în armonizarea puterilor statului de drept, el a căzut deja în capcana celor care nu ezită să scoată castanele din foc cu mâinile lui.
Ceea ce-i lipsește la această oră României este un procuror general care să aibă sângele necesar îmbățoșării organul dreptății, care să-i permită să facă curățenie prin toate parchetele și instanțele de judecată de la toate nivelurile. Acest tip de curățenie este mai mult decât necesar, este vital pentru a evita prăbușirea totală care ne amenință. De asemenea, este necesar ca Parlamentul României să modifice brutal acele legi, care se bazează pe convingerea intimă a judecătorului, asigurându-i, pentru o perioadă rezonabilă de timp, o serie de protecții care să lucreze exclusiv în cazul apărării drepturilor cetățenilor de abuzurile din ce în ce mai vizibile ale organelor de urmărire penale, scriind sancțiuni devastatoare pentru cei care ignoră sau nu țin cont de prioritatea zero a unei democrații autentice, aceea de a fi în slujba cetățeanului și doar a cetățeanului.
Ceea ce se întâmplă azi în România este cu totul străin ideii de dreptate socială, atâta timp cât demagogia, în care se complace această caricatura de opoziție, ce a scos în față o porta voce de dimensiunea hilară a Alinei Gorghiu, politicianul care zbiară fără ca să reușească să spună ceva articulat, credibil, bun de comentat, este livrată astăzi populație ca o singură alternativă care ar putea să ne reprezinte interesele.
România este împinsă de forțele ei interne pe marginea prăpastiei, cu intenția vădită de a fi aruncată în hăul din care nimeni nu o va mai putea aduce la suprafață. Nu mai vorbim despre păreri, despre preziceri sau despre tot felul de supoziții. Această constatare este de fapt rodul observației directe. Acest lucru se vede deja foarte clar, cu ochiul liber. Nu trebuie să-ți povestească altcineva ceea ce ochii tăi văd, ceea ce urechile tale aud, ceea ce mirosul tău descoperă.
România începe să ne alunece printre degete, să ne scape din palmele încleştate, să ne lase cu mâinile goale, cu ochii goi, cu chipul împietrit în figura înghețată a pagubei. Acesta este drumul pe care deja am ajuns să fim proprii noștri prizonieri, cu brațele înlănțuite, cu picioarele înlănțuite, greu de mișcat, greu de urnit, claie peste grămadă, că o movilă amorfă pregătită să susțină în continuare acest sistem ce nu are nimic în comun cu ceea ce-și dorește poporul român.
Am ajuns să fim proprii noștri prizonieri fără ca să ne dăm seama că doar de noi depinde descătușarea, dezlănțuirea, punerea lucrurilor în ordinea firească. Este necesar doar ca cineva dintre noi să dezlege acest nod gordian al DNA.
