Integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu”, o ediţie facsimilată a caietelor eminesciene, în 38 de volume, realizată sub coordonarea academicianului Eugen Simion, a fost donată, luni, Bibliotecii Ministerului Apărării Naţionale (MApN), în contextul comemorării a 126 de ani de la moartea poetului.O manifestarea prilejuită de comemorarea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) s-a desfăşurat luni, la Sala de Marmură a Palatului Cercul Militar Naţional din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române.În cadrul evenimentului, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a donat Bibliotecii Ministerului Apărării Naţionale integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu”, o ediţie facsimilată a caietelor eminesciene, în 38 de volume, realizată sub coordonarea academicianului Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române.Manifestarea a cuprins şi lansarea celor trei volume de „Articole politice” ale lui Mihai Eminescu, editate în colecţia „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, şi prezentarea volumului „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, apărut sub îngrijirea Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi a Academiei de Ştiinţe Medicale.Manuscrisele lui Eminescu, păstrate de Titu Maiorescu într-o celebră ladă a poetului şi donate Academiei în 1902, au fost legate în 45 de caiete, fără o cronologie strictă şi fără o ordine tematică. „Caietele” au fost citite, descifrate, reproduse în ediţii succesive, timp de un secol, de câteva generaţii de eminescologi, fiind lăsate apoi în tezaurul Bibliotecii Academiei. La ora actuală, facilităţile tehnice permit reproducerea fidelă a textelor, astfel că Academia a reluat, în 2005, proiectul ediţiei facsimilate.În ianuarie 2005, Academia Română a lansat primul volum de manuscrise facsimilate ale lui Mihai Eminescu – un proiect al fostului preşedinte al forului, Eugen Simion. Până în 2009, treptat, au fost lansate şi celelalte volume ale integralei „Manuscrisele Mihai Eminescu”.