Breaking News

Polițiștilor le vor fi ACHITATE orele suplimentare de muncă

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” menţionează că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova „s-a încheiat munca forţată în organele poliţiei”, deoarece autorităţile au alocat în acest an 10 milioane de lei pentru a achita orele suplimentare muncite de către poliţişti.   Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei, a declarat într-o conferinţă de presă că până acum poliţiştii munceau zeci de ore suplimentar, fără a primi remuneraţie, iar aceasta se califică a fi drept muncă forţată, transmite IPN.Mihail Laşcu a subliniat că în ultimii ani sindicatele au tot insistat să fie tabelate orele suplimentare de muncă şi achitarea lor, dar aceste insistenţe nu s-au soldat cu succes. „Orele în plus muncite de poliţişti s-au compensat prin zile libere doar parţial. Conform datelor noastre, orele de muncă oficiale erau depăşite cu zeci de ore muncite suplimentar săptămânal. Conducătorii organelor poliţiei motivau că nu au resurse pentru a achita aceste ore suplimentare. Recent, prin efortul depus, inclusiv de Ministerul Afacerilor Interne, au fost alocate primele 10 milioane de lei în istorie pentru a acoperi orele muncite suplimentar de poliţişti. Desigur, această sumă acoperă doar parţial orele de muncă lucrate, dar astăzi putem spune că munca forţată în organele de poliţie a luat sfârşit”, a comunicat preşedintele „SINDLEX”.Federaţia consideră că şi pentru anul 2016 trebuie să se aloce MAI destule surse financiare ca să se asigure achitarea tuturor orelor suplimentare muncite de poliţişti. „Am constat că situaţia este îngrijorătoare, deoarece în poliţie vin tineri cu entuziasm, vor să servească Patriei, dar pleacă peste 2-3, maximum 5 ani, deoarece nu rezistă cu un astfel de salariu. Am făcut o adresare către premierul interimar pentru ca anul viitor în bugetul de stat să se prevadă o majorare cu 30% a salariilor poliţiştilor”, a subliniat Mihail Laşcu.Federaţia „SINDLEX” insistă şi pe adoptarea unui proiect de lege care prevede asigurarea tuturor necesităţilor medicale ale colaboratorilor poliţiei şi foi de tratament la sanatoriu pentru aceştia. (timpul.md)