Breaking News

Activitatea întreprinderilor de stat și municipale va fi reglementată de o nouă lege

 Administrarea întreprinderilor de stat şi a celor municipale va fi eficientizată, în urma aprobării de către Executiv, în cadrul ședinței de astăzi, a proiectului de Lege cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Documentul reglementează particularităţile fondării, funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de stat şi municipale, modul de administrare a bunurilor transmise acestora, procedura de reorganizare sau dizolvare, componenţa, atribuţiile şi răspunderea organelor de conducere, tranzacţiile cu conflict de interese și modul de dezvăluire a informației de către întreprinderile vizate.

Printre noutățile proiectului se numără fixarea unui plafon de minimum 5000 lei pentru capitalul social al întreprinderilor. De asemenea, se propune stabilirea unui regim juridic special, cu înregistrare distinctă în evidența contabilă, pentru bunurile publice şi cele cu destinaţie socială, astfel încît acestea să nu poată fi înstrăinate.

În ceea ce privește conducerea întreprinderilor de stat/municipale, vor fi extinse atribuţiile consiliului de administraţie. Astfel, organul va determina indicatorii de performanţă ai întreprinderii şi criteriile de evaluare, va aproba planul de afaceri şi va monitoriza executarea acestuia, va supraveghea derularea situaţiilor litigioase, va aproba Regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, precum și va selecta prin concurs administratorul.

Totodată, vor fi suplinite atribuţiile fondatorilor şi ale administratorilor întreprinderilor de stat/municipale. În particular, fondatorul urmează să autorizeze achiziţionarea bunurilor ale căror valoare constituie peste 25% din valoarea activelor nete sau depăşește suma de 400 mii de lei.

O altă propunere se referă la instituirea comisiilor de cenzori, care vor exercita semestrial controlul activităţii economico-financiare a întreprinderii, inclusiv al procedurilor de achiziţie.

Documentul include și prevederi privind dizolvarea benevolă a întreprinderilor de stat/municipale, în condițiile în care, în prezent, circa 320 de întreprinderi de stat nu activează și urmează să fie lichidate. În același timp, se propune stabilirea unui termen limită de doi ani pentru reorganizarea întreprinderilor de stat/municipale în societăți comerciale sau instituţii publice.

În anul 2016, autorităţile publice locale administrau 550 de întreprinderi municipale, iar autorităţile publice centrale – 250 de întreprinderi de stat.