24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Căderea în Infern este acum obsesia acestui început de mileniu. S-a sperat ca acest secol al XXI-lea să fie unul religios, fără ca acest apetit spre credință să fie pus în slujba fanatismului religios. Cu toate acestea, după aproape două decenii de mileniu III, putem să ne dăm seama încotro am început să o luăm, care este direcția în care vântul credinței ne duce. Un lucru este sigur: șocul schimbării prefixului anilor 2000, cu tot bagajul inevitabilului, de sfârșitul lumii, de Nostradamus dixit!, cu toate cele care ne erau potrivnice, de la experiențele woodoo la jihad, de la lupta pentru independență la globalizare, de la terorism la impunerea democrației occidentale, (chiar dacă acesta se face fără nici o rezervă, cu forța: Ia și mănâncă, căci nu are cum să nu fie bună!)
Nu mai avem răbdarea și nici astâmpărul ca firescul lucrului să fie acela care separă, care alege, care dă verdicte. Încercăm să murim înainte de a ne naște, gândind că astfel vom câștiga timp, că astfel vom fi în stare să facem față provocărilor. Suntem atât de nerăbdători încât reușim să nu ne mai suportăm nici măcar pe noi, să nu avem răbdare să ne ascultăm, să ne mai suportăm în postura celui care vorbește și mai puțin a celui care face. Faptele noastre sunt acoperite de gălăgia vorbelor dezlegate în certuri ineficiente, greu de gestionat, greu de contrat. În locul faptelor, vorbele țin piept ridicărilor din umeri, atunci când mulțimea se aruncă în fața trenurilor, avioanelor, vapoarelor, încercând astfel să-și exacerbeze protestele. Avem nevoie de explicații, dar nu pentru a ne bandaja ineficiența, ci pur și simplu pentru a avea acces la busolă, pentru a ne da seama încotro mergem. Ce ne așteaptă dincolo deo, atâta timp cât am reușit să-l aducem în dreptul liniei de ochire.
Ne dăm seama din ce în ce mai repede că nu individul este de vină pentru tot haloimes-ul astfel creat, ci pur și simplu am ajuns să fim robii sistemului. De prea multă slugărnicie, de prea multă pasivitate, de prea mult confort întins la maxim am ajuns să fi robii sistemului. Lipsa de participare, espectativa, indiferența, stand by-ul au făcut posibilă această conservare de energii în tumora astfel crescută pe spatele indiferenței noastre de a fi parte din viitorul pe care l-am crescut la voia întâmplării.
Suntem condamnați deja să ne consumăm singurătățile, cum altădată ne consumam rezerva de carne, de ulei sau de făină, bazându-ne nu doar pe tichetele lunare garantate, cât mai ales pe construcția universurilor paralele, pe viața sistemelor de relații, în care fiecare dintre noi naviga astfel încât presiunea pe producător să fie minimă și aptă pentru a produce o plus valoare necesară vieții de zi cu zi, pentru a te descurca, pentru a avea ce să pui pe masă familiei și celălalt ce să pună la teșcherea, sub formă de adaos comercial la salariul simbolic al epocii de aur. Acest stagiu vegetarian, specific climelor permisive pentru patru sau cinci recolte pe an, nu mai poate fi astăzi adus în prim planul lui descurcă-te singur, chiar și numai pentru că, astăzi fiecare nu se mai întâlnește cu fiecare, nu mai facem parte din aceeași haită, toți încercăm să ne ferim singurătățile, să le ținem ascunse, ca niște ugere la care doar noi să avem acces, atâta timp cât acestea reprezintă singura sursă stabilă de speranţă. Fiecare își are universul său construit în așa fel încât să poată rezona la nevoile stringente ale vieții, în măsura în care el știe cel mai bine care îi sunt nevoile și, mai ales, care este puntea de acces dinspre haos înspre el. Această îndepărtare brutală și rapidă, frizând chiar viteza luminii care de mult nu mai vine de la răsărit, ne pune în penibila situație a lipsei reale de orientare în spațiu, dar și în sinele nostru, devenind iremediabili rătăcitori prin tranziţie, de această dată în cunoștință de cauză, așa cum fiecare dintre noi știm că ceea ce facem nu este bine sau ceea ce facem este în avantajul unuia sau a altuia. Încă nu avem calculat acel numitor comun care să ne adune, care să ne construiască o reacție de solidaritate, singura în măsură să ne unească, să ne consolideze, să ne facă apți pentru a merge înainte în acelaşi pas, în acelaşi ritm, în aceeași direcție. Până atunci, de la IMGB face ordine am ajuns la DNA face ordine!
ADI CRISTI
