Casa de Cultura „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, în colaborare cu Muzeul „Mihai Eminescu”, organizează în perioada 13 – 15 ianuarie, Zilele „Mihai Eminescu”, eveniment dedicat împlinirii a 168 de ani de la ani de la nașterea Poetului Național. Evenimentul va debuta sâmbătă, 13 ianuarie, la ora 12.00, în Parcul Copou, la Teiul lui Eminescu. Luni, 15 ianuarie, începând cu ora 12.00, cu prilejul Zilei Culturii Naționale și a nașterii poetului Mihai Eminescu, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în prezența primarului municipiului Iași, MIhai Chirica. Iată, în continuare, programul complet al manifestărilor incluse în cadrul Zilelor „Mihai Eminescu”: sâmbătă, 13 ianuarie: ora 12.00, Teiul lui Eminescu – omagiul florilor pentru Poetul Nepereche; ora 12.30, Muzeul „Mihai Eminescu” – recital poezie și dezbatere a poeților invitați cu studenții coordonați de prof. univ. dr. Nicolae Crețu (participă scriitorii Cassian Maria Spiridon, Valentin Talpalaru, Daniel Corbu, Lucian Vasiliu, Liviu Apetroaie, Adi Cristi, Horia Zilieru, Nichita Danilov (cantautor: Radu Ștefan). Duminică, 14 ianuarie: ora 12.00, Parcul Copou – audiție din lirica eminesciană în interpretarea marilor actori români. Luni, 15 ianuarie, ora 12.00, Teiul lui Eminescu – depunere jerbe de flori / alocuțiuni / Despre Eminescu (lect. univ. dr. Livia Iacob, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ); ora 12.30, Teiul lui Eminescu – recital de poezie (participă: Horia Zilieru, Cătălin Mihai Ștefan, Andrei Patraș, Indira Spătaru, Valeriu Stancu, Emil Brumaru, Nichita Danilov); ora 13.15, Teiul lui Eminescu – program artistic susținut de elevii Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” (participă cantautorii: Adi Bezna și Cezar Popescu). (E.M.)