Comisie specială pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași

comisie speciala pugPrimarul interimar Mihai Chirica a emis o dispoziție, prin care se stabilește  colectivul de coordonare a activităților necesare actualizării documentațiilor proiectului Planului Ubanistic General (PUG) al municipiului Iași. Din comisie fac parte atât arhitecți și specialiști în urbanism din cadrul Primăriei, cât și reprezentați ai Direcției Tehnice și de Investiții din cadrul Primăriei. Din comisie fac parte Gabriel Surdu (viceprimar), Daniel Mătăsaru (consilier municipal cu atribuții de viceprimar), Dumitru Tomorug (director general Direcția Tehnică și de Investiții), Adrian Cuperman (Serviciul Investiții), Ana Maria Târziu (șef Serviciu Urbanism), Mihaela Alupoaie (Serviciu Urbanism), Ana Maria Vârlan (Serviciu Urbanism), Carla Olariu (Serviciu Urbanism) și Paula Fânaru (Șef Serviciu GIS-Cadastru). Colectivul va fi coordonat direct de către Mihai Chirica. ”Colectivul creat are drept misiune pregătirea tuturor documentațiilor necesare pentru realizarea ultimelor etape a proiectului Planului Urbanistic General al municipiului Iași. Această comisie va lucra direct cu echipele de arhitecți care se vor implica în finalizarea PUG-ului orașului, respectiv colectivul creat la nivelul Ordinului Arhitecților Iași. Voi coordona personal toate aceste etape și voi informa periodic atât Consiliul Local Municipal, cât și ieșenii, prin Mass-media, despre stadiul lucrărilor. Vom face tot ceea ce ne stă în putință, alături de echipele de arhitecți și urbaniști care vor veni alături de municipalitate, ca viitorul PUG al Iașului să ajungă în dezbaterea plenului Consiliului Local Municipal în luna decembrie a acestui an, așa cum am afirmat la ultima ședință de plen”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. (E.M.)