Pe parcursul săptămânii viitoare, în perioada 1-7octombrie, autoritățile publice, organizațiile societății civile, grupurile de inițiativă etc. vor realiza campanii de informare despre voluntariat, dar și acțiuni de caritate, salubrizare, înverzire, instruiri etc. Toate – în contextul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2018. Solicitat de IPN, Andrei Gaiu, director al Asociației Obștești „Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV), asociație organizatoare, a menționat că, dacă anul trecut într-o săptămână au avut loc peste 900 de activități, anul acesta vor depăși 1000. Tot în acest an se va lucra și cu 37 de coordonatorii raionali și municipali, astfel extinzând rețeaua asociației și implicit motivând spre implicare mai multe persoane. Pentru că în acest an SNV are loc în aceeași perioadă cu ziua profesorului, au fost planificate activități prin care elevii să meargă după ore și să ajute profesorii pensionari. Doritorii să se implice în activitățile Săptămânii Voluntariatului o pot face completând un formular de participare . Acesta va fi expediat la adresa: tdv.secretariat@gmail.com. Andrei Gaiu spune că în Moldova există un progres în ultimii ani la capitolul voluntariat. Cel mai mult se implică tinerii. „În țările dezvoltate fac voluntariat de obicei persoanele care au peste 30 de ani. În Moldova abia tindem spre un voluntariat constant, la noi el este sporadic”, a menționat Andrei Gaiu. Anul trecut în SNV s-au implicat 23 de mii de voluntari, iar munca lor voluntară timp de o săptămână a fost estimată la un milion de lei.