Date fiind precipitațiile sub formă de ninsoare, destul de abundente, și temperaturile negative, direcțiile și societățile comerciale subordonate municipalității au acţionat în cursul zilei de astăzi cu toate utilajele și echipele necesare pentru combaterea efectelor negative ale iernii. Astfel potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, echipele SC Citadin SA au intervenit cu 39 de utilaje și au folosit 246 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori de coroziune, trei tone de clorură de calciu și 16 tone de material antiderapant preparat. În prezent, în stocurile societăţii mai sunt 2.406 tone de clorură de sodiu, 13 tone de clorură de calciu și 16 tone de material antiderapant preparat. La rândul lor, echipele SC Salubris SA au lucrat și continuă să lucreze pe trotuare, alei pietonale și refugii cu șase multicare cu lamă și sărăriță, două autobasculante, un încărcător frontal, precum și cu 95 de muncitori, iar cele ale SC Servicii Publice SA au intervenit și continuă să lucreze în zonele de pantă și versanți, poduri și pasaje, dar și în parcuri, spații verzi și cimitire. Compania de Transport Public a intervenit pentru a menține viabile macazurile și rețeaua de fir contact, precum și pentru a curăța peroanele și refugiile. Suplimetar, compania a intervenit astăzi cu un utilaj Unimog în stațiile de autobuz cu alveolă, două pluguri și o autobasculantă cu o echipă care împrăștie clorură de sodiu tratată cu inhibitori. Pe lângă activitatea pe linie rutieră și asigurarea siguranței publice, Poliția Locală patrulează în permanență și transmite societăților subordonate situațiile care necesită intervenții. În cursul zilei de astăzi, Poliția Locală a avut la stradă 60 de agenți. Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de le telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com. În altă ordine de idei, Primăria Municipiului Iași face apel la ieșeni ca în cazul în care observă persoane fără adăpost în spații deschise, în această perioadă cu temperaturi negative, să apeleze numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la Direcția de Asistență Socială pentru a primi ajutorul necesar. (E.M.)