Părinţii care au copii cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale pot beneficia de consiliere psihologică în această perioadă de izolare impusă de prezenţa virusul COVID – 19, prin intermediul programului Autism Voice Line, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Programul se va desfăşura online, prin Skype.
„Părinţii care au copii cu tulburări suferă cel mai mult în perioada aceasta din cauza restricţiilor impuse de COVID – 19. Vorbim aici de peste 30.000 de familii la nivel naţional despre care ştim că nu îşi mai pot ajuta copiii, din motive ştiute deja, impuse la nivel naţional. Autoizolarea este cel mai grav lucru pentru un copil cu tulburări care are nevoie de socializare, de terapie cu specialişti, de contact uman constant. Astfel, lansăm această campanie pentru cel puţin o lună prin care oferim consiliere gratuită părinţilor, pentru a trece mai uşor prin zilele de izolare la domiciliu. Anxietatea a crescut excesiv de mult zilele acestea şi încă nu ştim cum va evolua situaţia. Copiii cu autism au nevoie ca părinţii lor să fie echilibraţi, să fie calmi şi să se consulte constant cu un specialist în ABA, pentru a afla ce pot face pentru copiii lor în situaţia dată. Am ales să derulăm acest proiect pentru că suntem cu toţii responsabili ca în perioada următoare să fim alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus Anca Dumitrescu, preşedintele Autism Voice, citată în comunicat.
Printr-o linie specială deschisă prin Skype, Autism Voice ajută familiile aflate în risc din pricina măsurilor sociale impuse, oferind recomandări pentru problemele cu care se confrunta părinţii cu copii cu autism în această perioadă.
Numărul de Skype la care vor răspunde specialiştii Autism Voice, de luni până vineri, între orele 9,00 şi 13,00, este: https://join.skype.com/invite/eev92cZOKI27.
În intervalul 9,00 – la 9,30, specialiştii Autism Voice aşteaptă mesajele celor care au nevoie de consiliere, iar de la ora 9,30 fiecare înscris din ziua respectivă va primi ora de programare pentru sesiunea de consiliere. AGERPRES