Image of multinational focused students in protective mask talking while studying with laptop at classroom

Viitorul educaţiei ieşene, dezbătut de candidaţii la Primăria Municipiului Iaşi

În organizarea Consiliului Judeţean al Elevilor Iaşi, miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 17.00, în Amfiteatrul Palas va avea loc dezbaterea publică „Ia’și dezbate viitorul educației ieșene”, eveniment în cadrul căruia candidații la Primăria Municipiului Iași, la alegerile locale din 27 septembrie, îşi vor expune viziunea despre viitorul educației în următorii patru ani. “Discuția se va concentra pe viziunea candidaților asupra educației și pe ceea ce ei doresc să realizeze pentru școala ieșeană. Un scop al acestui eveniment este să punem în dialog elevii, profesorii și părinții cu decidenții, pentru ca atât cetățenii, cât și administrația publică locală, să fie conectată cu realitatea. Temele abordate vor fi de interes pentru actorii educaționali și publicul va avea ocazia să adreseze întrebări”, a declarat Alina Elena Sava, președintele Consiliul Județean al Elevilor Iași. Cu 124.000 de membri, Consiliul Județean al Elevilor Iași este structura reprezentativă a tuturor elevilor din Iași care își asumă să lupte pentru dreptul la educație al fiecărui copil, să vegheze asupra respectării acestor drepturi și să inițieze demersuri pentru ca microsistemul educațional să fie unul incluziv și de calitate. (E.M.)