Breaking News

În 2020, fluxul de persoane care au traversat frontierele R. Moldova a fost cu 70 la sută mai mic decât în anul precedent

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Fluxul transfrontalier de persoane înregistrat de către Poliția de Frontieră, în perioada anului 2020, indică o descreștere cu 70% faţă de anul 2019, comunică MOLDPRES.

Datele au fost făcute publice în cadrul unei ședințe de bilanț prezidată de către conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu participarea ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu.

În cadrul acesteia, conducerea Poliției de Frontieră a anunțat că în 2020 au fost consemnate peste 15 mii de evenimente şi fapte ilegale la frontiera de stat, ceea ce constituie o creștere cu 156% față de 2019. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, numărul cazurilor de fraudă cu documente false a crescut cu 75%; încălcarea regimului frontierei de stat cu – 39 %; încălcarea regimului zonei de frontieră cu 23%; încălcarea regulilor de trecere a frontierei cu 57%; numărul contravențiilor constatate cu 209%.

În cadrul ședinței au fost abordate subiecte și pe domeniile de: proiecte și asistență externă, control și trecerea frontierei, analiza riscului, managementul operațional și cel al resurselor umane, investigații speciale și urmărire penală, activitatea chinologică, cooperare internațională și promovarea imaginii instituției. De asemenea, au fost menționate și analizate cazurile de rezonanță asupra cărora au fost întreprinse acțiuni de către ofițerii de investigație.

foto: Poliția de Frontieră