Deputatul Tudor Polak (PNL) a depus un amendament prin care solicită deblocarea concursurilor pentru ocuparea locurilor de muncă vacante în toate instituţiile publice.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul a spus că măsura suspendării concursurilor pentru ocuparea de posturi în instituţiile publice a fost luată în vederea protecţiei sanitare şi a limitării contactului social în timpul pandemiei şi a afirmat că în momentul de faţă deblocarea acestor concursuri este neapărat necesară, deoarece, în caz contrar, activitatea în multe instituţii publice ar fi afectată considerabil.
„Timp de aproape un an, din cauza restricţiilor sanitare, necesare de altfel, nu s-au putut organiza concursuri. Astăzi, şi datorită campaniei de vaccinare, avem o perspectivă optimistă privind reluarea activitaţilor în regim normal şi ştim că vom câştiga lupta cu pandemia, astfel că ne dorim să revenim la normalitate în toate domeniile. Vom debloca concursurile pentru ocuparea posturilor vacante pentru toate domeniile de muncă, în instituţiile publice. Dacă nu deblocăm rapid aceste concursuri, riscăm să gripăm activitatea unor instituţii esenţiale pentru buna funcţionare a serviciilor publice. Guvernul a emis mai multe ordonanţe de urgenţă care permit reluarea concursurilor pentru angajare în anumite domenii de importanţă generală, precum învăţământ, sănătate, apărare naţională, ordine publică sau justiţie, iar noi, prin amendamentul depus, deblocăm toate concursurile la nivel naţional. Suntem pregătiţi să revenim la normalitate”, a afirmat Tudor Polak.
Din luna mai a anului trecut, prin Legea 55/2020 au fost suspendate toate tipurile de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante sau temporar vacante din instituţiile publice, cu excepţia celor din domeniul sanitar. AGERPRES