O noutate a acestei ediţii o reprezintă acceptarea candidaturilor din partea doctoranzilor, pe lângă cele ale titularilor de curs şi asistenţilor universitari. Ca în fiecare an, membrii comitetului de evaluare a aplicaţiilor sunt profesori reputaţi din toate centrele universitare mari şi reprezentanţi ai industriei din top managementul unor companii mari.
Reprezentanţii ANIS menţionează că proiectele selectate la finalul perioadei de evaluare vor beneficia, fiecare, de câte o bursă în valoare de 5.000 de euro.
Pe data de 7 iunie va avea loc o sesiune online de informare pentru cei care doresc să aplice pentru Bursele ANIS 2023, iar la eveniment vor participa atât câştigători din ediţiile anterioare, cât şi membri ai comitetului de evaluare şi potenţiali candidaţi.
Aplicarea de proiecte va avea loc în perioada 1 – 24 septembrie 2023, urmând ca, în noiembrie, să fie organizată Gala Bursele ANIS.
„Faptul că am ajuns la cea de-a şasea ediţie a programului Bursele ANIS demonstrează că iniţiativa noastră a fost nu doar bine primită de mediul universitar care are nevoie de sprijin permanent pentru a pregăti optim viitorii angajaţi ai industriei noastre, dar a avut impact puternic şi la nivelul companiilor IT. Ne bucurăm să avem deja susţinerea unor companii importante din industrie încă de la lansarea acestei noi ediţii a programului Bursele ANIS şi le mulţumim atât lor, cât şi celor care se vor ralia acestui demers în perioada următoare. Prin astfel de programe, ANIS depune toate eforturile pentru a contribui la creşterea competitivităţii companiilor IT din România, prin asigurarea unei viitoare forţe de muncă bine pregătită, la curent cu cele mai noi tehnologii. Universităţile au dificultăţi mari să recruteze, să formeze şi să păstreze profesori tineri, şi pe de altă parte materiile pe care aceştia le predau studenţilor trebuie frecvent actualizate cu avansul tehnologic rapid din ultimii ani”, a declarat Corina Vasile, director executiv ANIS.
În 2023, programul Bursele ANIS propune următoarele şapte categorii la care candidaţii pot înscrie proiecte: Big Data, Cybersecurity, Artificial Intelligence/Machine Learning, Virtual Reality, Blockchain, Internet of Things, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).
Pentru a fi eligibile, cadrele didactice trebuie să aibă până în 40 de ani, să fie titulari de curs, asistenţi universitari sau doctoranzi şi să integreze în cursurile şi laboratoarele din anul universitar 2023-2024 tehnologii şi metode inovatoare de predare şi să se încadreze într-una dintre categoriile menţionate. Cursurile sau laboratoarele propuse trebuie să facă dovada introducerii noilor tehnologii şi/sau a unor metode de predare noi şi inovatoare în anul universitar 2023-2024. Cursurile şi laboratoarele pot fi nou introduse în anul universitar 2023-2024 sau actualizate în proporţie de cel puţin 50% în anul curent sau 60% în ultimii doi ani.
Datele ANIS arată că, în ultimii cinci ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 56 de proiecte didactice, care au obţinut granturi cu o valoare cumulată de 280.000 de euro. În total, la ediţiile anterioare au fost înscrise 152 de proiecte, provenind de la 51 de facultăţi, aflate în 11 centre universitare. Totodată, prin intermediul programului au luat naştere mai multe colaborări între companii şi mediul academic pe proiecte Cercetare & Dezvoltare (R&D).
La ediţia din acest an, şi-au manifestat deja interesul pentru susţinerea financiară a programului companiile Adobe, Eviden (an Atos business), Bitdefender, Deutsche Bank, Endava, Softbinator Technologies, Wipro.
Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
Asociaţia are peste 160 de membri – atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, cu mai mult de 47.000 de angajaţi.
Membrii ANIS generează o cifră de afaceri ce depăşeşte 3,87 miliarde de euro, echivalentul a peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT, la nivel naţional. AGERPRES