Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) va reuni, în perioada 11 – 17 septembrie, 157 de poeţi din 26 de ţări şi patru continente, a anunţat Muzeul Naţional al Literaturii Române, într-o postare pe Facebook.
La ediţia 2023 a FIPB, apreciat de specialişti drept un important eveniment de gen din România şi unul dintre cele mai urmărite din Europa, vor participa poeţi din Albania, Austria, Bolivia, Bosnia, Bulgaria, Canada, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Maroc, Muntenegru, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Spania, Turcia, Ţările de Jos şi Uruguay.
„Tema din acest an a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti este plasată sub cunoscuta parafrază după Cicero: inter arma silent musae? – un exerciţiu ambiţios de a celebra puterea poeziei şi, in extenso, a literaturii şi o pledoarie pentru eternitatea muzelor care au puterea de a inspira artele şi cuvântul liber, chiar şi în vremurile tulburi şi dificile de azi, în care, de doi ani de zile, auzim ecoul unui război la frontiera de nord a ţării”, a declarat Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, organizatorul evenimentului.
Cele şapte zile de festival includ peste 50 de evenimente, pe teme şi formate diferite: întâlniri cu poeţi, traducători şi editori, lecturi publice, dezbateri, mese rotunde, colocvii, maratoane de poezie sau performance-uri, spectacole de teatru, proiecţii de filme şi concerte, expoziţii şi evenimente dedicate profesioniştilor.
Iubitorii de poezie din Capitală sunt aşteptaţi să ia parte la evenimente în cadrul FIPB 2023 în 13 spaţii culturale: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, sediile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Str. Nicolae Creţulescu 8 şi din Calea Griviţei 64 – 66, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, Cărtureşti Verona, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, ARCUB, Librăria Kyralina, Muzeul Naţional Cotroceni, Institutul Cervantes din Bucureşti, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Londohome, Teatrul Dramaturgilor Români.
La ediţia din 2023 a festivalului va fi organizat şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie.
Publicul are acces liber la evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, programul complet putând fi consultat pe site-ul evenimentului.
Un proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, FIPB este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
AGERPRES este partener media al festivalului. AGERPRES