O navă rusă de spionaj, monitorizată de Marea Britanie pentru a doua oară în ultimele luni
Marea Britanie monitorizează o navă spion rusească care a intrat în apele Canalului Mânecii în ultimele zile, iar Londra anunţă că îşi va consolida răspunsul la operaţiunile secrete ale navelor şi avioanelor ruseşti într-un efort de a proteja cablurile submarine, relatează Reuters şi Sky News.
Ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat că „Iantar”, o navă spion rusească folosită pentru strângerea de informaţii şi cartografierea infrastructurii critice de pe fundul mării, a intrat luni în apele britanice, iar Marina Regală a urmărit-o timp de două zile până când a intrat în apele olandeze.
„Nava străină Iantar se află în prezent în Marea Nordului, după ce a trecut prin apele britanice”, a anunţat John Healey, miercuri, în parlament.
Healey a precizat că Iantar a mai fost surprinsă în apele britanice şi în noiembrie, când a zăbovit deasupra zonei cablurilor submarine.
El a anunţat în parlament că, având în vedere activităţile navei Iantar, a schimbat regulile de angajare pentru a permite navelor Royal Navy să se apropie şi să urmărească mai bine vasul. Ministrul a mai declarat şi că a autorizat scoaterea la suprafaţă a unui submarin al marinei regale în apropierea Iantar ca măsură de descurajare.
„Iantar a intrat luni în zona economică exclusivă a Regatului Unit la aproximativ 45 de mile de coasta britanică”, a precizat Healey. „În ultimele două zile, Royal Navy a desfăşurat HMS Somerset şi HMS Tyne pentru a monitoriza nava în fiecare minut prin apele noastre”, a spus ministrul. „Permiteţi-mi să fiu clar, aceasta este o navă spion rusească utilizată pentru colectarea de informaţii şi cartografierea infrastructurii subacvatice critice a Regatului Unit”, a punctat el.
„Pot confirma Camerei că am autorizat un submarin al Royal Navy, strict ca măsură de descurajare, să iasă la suprafaţă în apropierea navei Iantar pentru a-i arăta clar că am monitorizat în secret fiecare mişcare a acesteia. Nava a părăsit apoi apele Regatului Unit fără să mai zăbovească şi a navigat spre Marea Mediterană”, a spus Healey referindu-se la incidentul din noiembrie anul trecut.
Healey a transmis, de asemenea, din Camera Comunelor, un mesaj personal adresat preşedintelui rus. „De asemenea, vreau ca preşedintele Putin să audă acest mesaj: vă vedem, ştim ce faceţi şi nu ne vom feri de acţiuni ferme pentru a proteja această ţară”, a spus el.
Ambasada Rusiei la Londra nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii, precizează Reuters.
Îngrijorările cu privire la potenţialul sabotaj al cablurilor electrice, al legăturilor de telecomunicaţii şi al conductelor de gaze au crescut după o serie de astfel de incidente petrecute în Marea Baltică după invazia Rusiei în Ucraina în 2022.
„Nu ne vom feri de acţiuni ferme pentru a proteja Marea Britanie”, a avertizat Healey miercuri. „Ne consolidăm răspunsul pentru a ne asigura că navele şi aeronavele ruseşti nu pot opera în secret în apropierea teritoriului Regatului Unit sau al NATO”, a spus el.