Local
Proiect transfrontalier de prevenție, câștigat de Primărie

Proiectul „PREVENT – PRimary EValuation&ENgagemenT in primary medicine” („PREVENT”), realizat de Primăria Municipiului Iași, a fost selectat pentru finanțare și a intrat în etapa de contractare în cadrul programului INTERREG VI-A NEXT România-Republica Moldova. Valoarea proiectului este de 415.384,80 euro (din care 373.846,32 euro fonduri nerambursabile – 90%), iar parteneri sunt Municipiul Iași (care va beneficia de 159.430 euro), Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Ungheni din Republica Moldova (65.954,80 euro) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (190.000 euro), fiecare partener asigurând cofinanțare de 10% din bugetul total.
PREVENT urmărește:
🗹 îmbunătățirea nivelului de informare atât a cadrelor medicale, cât și a pacienților pe tematica medicinei primare, atât pentru Iași, România, cât și pentru Ungheni, Republica Moldova, prin elaborarea de materiale informative comune, transfrontaliere;
🗹 creșterea eficienței şi calității actului medical prin organizarea de schimburi de experiență și instruiri în deprinderea manevrelor și examinare clinică ghidată / screening activ, în comun pe tematica: Mamă și copil (profilaxie); Screening pentru cancer (cu accent pe cancerele „tăcute”: cancer de sân, cancer de colon, cancer de col uterin); Screening cardiovascular, sindrom metabolic, boli respiratorii cronice; Costuri și consecințe în sistemul medical primar (economia sanitară) și impactul social al bolilor;
🗹 promovarea rezultatelor analizei comune la nivel regional și național.
Principalele activități sunt:
🗹 organizarea unor sesiuni de cercetare, analiza situației existente și fundamentarea materialelor pe tematica menționate;
🗹 elaborarea ghidurilor pentru pacienți;
🗹 organizarea unor module mixte de întâlniri transfrontaliere (training-uri și workshop-uri) la Iași și Ungheni;
🗹 organizarea unui eveniment de impact pentru medicina primară la Iași, cu participarea cadrelor medicale din Republica Moldova pentru a prezenta rezultatele obținute și ghidurile elaborate și a unor speakeri din opt țări;
🗹 organizarea unei campanii de diseminare a materialelor informative (broșuri pentru pacienți și ghiduri pentru medicii de familie) pentru încurajarea comportamentului de prevenție și profilaxie;
🗹 derularea unei cercetări științifică și a unui sondaj pe tema comportamentului de prevenție și profilaxie, atât în rândul locuitorilor Municipiului Iași, cât și ai raionului Ungheni, precum și în rândul medicilor de familie din Iași și Ungheni;
🗹 realizarea unei campanii de promovare a importanței comportamentului preventiv și a unui stil de viață sănătos atât pentru locuitorii Municipiului Iași cât și pentru Ungheni.