DAR, CU VIORICA CE AȚI AVUT?!

Din nou evoluează la bară, Klaus Iohannis, președintele României care, timp de cinci ani aproape, nu a reușit să descopere țara peste care este președinte, dra mai ales poporul pe care ar fi trebuit să-l servească. A servi, în cazul aleșilor, trebuie interpretat în sensul de a face un serviciu și nicidecum de a fi beneficiarul acestuia. Nu poporul trebuie să-i aducă cafeaua la pat lui Klaus Iohannis, ci el, președintele, trebuie să fie atent la nevoile și dorințele cetățenilor. A fi președinte peste popor nu înseamnă a călări poporul cu tot felul de pretenții, în cazul lui Klaus Iohannis absurde, prostești, greu de înțeles, ci pur și simplu de a fi la dispoziția poporului, a nevoilor acestuia.
Marea confuzie în care se scaldă Klaus Werner Iohannis ține de măreția sa, de deținerea celei mai înalte funcții în stat și nicidecum peste țară, peste popor. Poporul nu poate fi la talpa președintelui, ci mai ales el poate fi doar deasupra președintelui, față de care acesta și ceilalți demnitari au jurat credință. Chiar dacă există expresia ”președintele tuturor românilor” ea, în ultimii 30 de ani, a fost doar de panoplie, fără a avea credibilitatea necesară asumării ei. Nici un președinte nu a fost al tuturor românilor, toți cei patru de până acum au fost doar președinții unora și dușmanii altora. Sentimentul dușmăniei la români a fost pus înscenă încă din 2005, când președintele Traian Băsescu, timp de două mandate, a transformat poporul în două părți, una supusă răului, iar cealaltă spusă lui, președintelui (sic!). Cine a îndrăznit să fie împotriva lui trebuia să-și asume destinul infractorului fără ca pe fond acesta să fi făcut ceva. Din acest moment a început pretinsa luptă pentru salvarea ”independenței justiției”, chiar și numai pentru că în apărarea acesteia au început să se folosească grave încălcări ale legii, chiar din interiorul instituțiilor statului de drept care a fi trebuit într-adevăr să garanteze această independență. Maximul acestei curbe a deprexceirii respectului față de lege de slujitorii acesteia a fost atins în timpul președinției lui Klaus Werner Iohannis.
Războiul deschis cu guvernele care s-au succedat prin Palatul Victoria, pe care tot el le-a investit, a atins cotele unor formule greu de înțeles, astfel încât criza politică declanșată a menţinut controversele în viața de zi cu zi a românilor, care nu numai că nu înțeleg de ce un președinte de țară poate fi atât de agresiv, față de propriul său popor, este adevărat divizat fără o posibilă vindecare. Fractura în condițiile de azi nu se mai poate suda, transformându-ne într-un popor rupt, dezlânat, greu de adus împreună, fără șansa ”de a gândi la fel, de a iubi la fel”.
Klaus Werner Iohannis refuză să respecte Constituția, atât în spiritul ei, cât și în litera ei. Președintele, în decursul mandatului nu a încercat să vorbească în numele poporului român, tuturor românilor. A avut grijă să păstreze și să mărească fractura dintre cetățenii aceleași țări, funcție de preferințele acestora politice. Toți cei care erau arondați ”ciumei roșii” erau tratați ca fiind dușmanii țării, în timp ce ceilalți care îl slugăreau, care îl preamăreau umpleau străzile scandând tot felul de lozinci servite, doar pentru a menține vie starea de nemulţumire.
Ceea ce se întâmplă astăzi în țară ne califica în rândul țărilor rudimentare, rămase la nivelul târnăcopului, fără șansa de a egala ceea ce vrem să fim, declarativ și ceea ce reușim să fim în realitate.
Greșelile nu țin de culoarea politică sau de preferințele celor care se aruncă pe jos, semnându-și astfel protestul, decontat libertății de exprimare, de a se manifesta după cum îi dictează lui neuronii sau, în lipsa acestora, strigătele bezmetice, pe care nenorocitul de Ceaușescu le-a scos din nou în stradă. Dacă ar fi să recunoaștem că sursele noastre de inspirație sunt acești dezaxați, aceste destine jalnice cărora le-ar prinde bine o serie de tratamente medicale, atunci ar trebui să-i cerem lui Klaus Werner Iohannis să-și ia măsuri speciale de protecție, neștiind cum anume ar acționa infuzia cu prostie, cât de mult ar agrava boala de care oricum suferă preşedintele României.
Oricum, trebuie să constatăm, fără prea multă greutate, exact ca într-o lecție de dictare, se nasc mari diferențe după fiecare lectura pe care președintele celor pe care el îi alege, o instituie ca probă decisivă. Acest lucru a făcut din Viorica Dăncilă un prim ministru surprinzător, părăsit și trădat, atacat și dezmembrat, de cei doi bărbați de stat, președintele țării și președintele Senatului, numărul 1 și numărul 2, fără a avea nici o scuză nu neapărat pentru că lupta o dau cu o femeie, cât mai ales că între Numărul 1 și Numărul 2 nu poate exista o relație de înțelegere, nu poate exista decât ură și sete de răzbunare, după cum cei doi continuă să se manifeste și să declare. Și, atunci, nu ne rămâne decât să ne întrebăm uimiți și greu de convinși: Dar, cu Viorica ce ați avut?!
ADI CRISTI