Întoarcerea pe Terra a primilor turiști spațiali, capsula SpaceX, sateliții Starlink, zborul Blue Origin, roverul Curiosity sau telescopul James Webb sunt câteva dintre subiectele care au impresionat întreaga planetă. Anul acesta, Palas îți propune un Crăciun Cosmic, inspirat din reușitele astronauților, unde Moșu` va veni cu o navetă intergalactică, bradul va lua forma unei capsule spațiale, copiii vor învăța despre Univers, prin intermediul decorațiunilor interactive, dar vor fi și premii „câte-n lună și-n stele”. Putem ajunge și pe Marte, putem să explorăm Luna și să ne lăsăm impresionați de frumusețea meteoriților, „Crăciunul ne apropie, oriunde am fi”!
Crăciunul Cosmic „a amerizat” în Palas, exploratorii Spațiului au aprins stelele, iar Moșul aduce magia sărbătorilor cu peste 5.000 de cadouri pe care le poți câștiga. Până în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2021, dacă faci shopping în Palas, te premiem pe loc. Vino cu bonurile în valoare de minimum 300 de lei la Centrul de Premiere din zona Guess și poți câștiga momente delicioase în foodcourt, bilete la patinoar, răcoritoare, felicitări unicat sau ursuleți de pluș! Anul acesta, Palas încurajează artiștii ieșeni, astfel că felicitările unicat sunt realizate de tinerele talente autohtone.
Știe toată lumea că Moș Crăciun face înconjurul lumii cu sania trasă de reni, însă, ca să ajungă mai repede la copii, simpaticul bătrânel și-a upgradat mijlocul de transport și vine cu o capsulă spațială personalizată. Vestea a ajuns până în Palas, așa că anul acesta vom avea un Crăciun Cosmic cu decorațiuni uimitoare. Cei mici sunt așteptați în zona dedicată lor – Kids in Space –, la fântâna arteziană din Atrium, unde pot „trece” printr-o poartă galactică, pot „călători” cu o rachetă, și pot afla mai multe despre Univers. La Palas ne bucurăm anul acesta de un Crăciun special, unde sărbătorim bucuria de a fi împreună de sărbători.
3, 2, 1, atenție, decolăm! Atriumul Palas este o stație spațială uriașă, de unde se pregătește „lansarea” unei rachete inedite. Bradul cosmic a prins forma unei capsule zburătoare, pilotată de ursuleți cosmonauți, și „gravitează” printre stele și planete uriașe. Pentru că a schimbat sania cu o super-rachetă anul acesta, Moș Crăciun va ajunge în persoană în Palas, în perioada 14 – 19 decembrie, de luni până vineri între orele 17.00 – 20.00, sâmbăta și duminica în intervalul orar 11.00 – 20.00, iar în perioada 20 – 23 decembrie, de la 14.00 – 20:00. „Crăciunul ne apropie, oriune am fi” așa că Moșul va fi prezent și în online – https://www.moscraciunexista.ro/ și va afla cât de cuminți au fost cei mici.
„Houston”, ne vedem anul acesta la Palas, unde vom sărbători Crăciunul Cosmic!