Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, a organizat în Parcul Copou, la Teiul Poetului Naţional, „Sărbătoarea Limbii Române”, ediţia a VII-a (care a inclus ceremonialul de depuneri de jerbe la bustul poetului, un recital poetic și intervenții muzicale).
În Parcul Expoziției a avut loc „Marea Dictare”, un exercițiu colectiv de dictare în aer liber organizat de Consiliul Județean Iași și Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Uniunea Scriitorilor – Filiala Iași, Facultatea de Litere și Librăria Cărturești.