24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Puterea corupe. Puterea inoculează în decident aroganţă până la saturaţie. Puterea schimbă modul de percepţie, având efect halucinogen asupra realităţii imediate. Acestea sunt efectele imediate ale puterii, în braţele căreia cad pradă majoritatea conducătorilor. Cel puţin în spaţiul mioritic se întâmplă aşa ceva, construind situaţii hilare, ridicole, de-a dreptul comice chiar, între discursul şi comportamentul aceluiaşi individ aflat în opoziţie, în drumul său către putere. Poate şi de aceea ne sunt servite, după scrutinul electoral, tot felul de dezamăgiri şi regrete, mare parte din ele fiind livrate aproape instantaneu cu anunţarea rezultatelor în alegeri. Câştigătorii devin astfel inevitabilii învinşi. Alternanţa la guvernare în România a fost construită în ultimii 23 de ani pe votul negativ dat puterii din acele momente şi mai puţin pe un vot cu ajutorul căruia să se acrediteze „o nouă cale”, o nouă filozofie, o nouă strategie de dezvoltare economică. Chiar şi campaniile electorale, în marea lor majoritate, au fost gândite pe dezastrul produs de guvernări şi mai puţin pe ceea ce se poate face în mod obiectiv în sprijinul poporului, pentru cetăţeanul debusolat, hăituit, batjocorit, umilit.
USL a fost alianţa politică atentă la acest amănunt, dictat de atitudinea anti-naţională a guvernărilor PDL.
Revoluţia din decembrie 1989 a fost revoluţie. Orice revoluţie este realizată de revoluţionari şi nu de oameni plecaţi după sifon sau de un Victor Ponta ieşit după fete prin centrul Capitalei, de un Radu Mazăre fugărit de Miliţie pe la periferiile Constanţei. Astăzi, toţi cei 22 de milioane de români susţin că au fost la revoluţie. Este un adevăr axiomatic, ce nu mai trebuie demonstrat, atâta timp cât în România, pe parcursul a câtorva oare, s-a schimbat regimul politic, schimbare consolidată în zilele următoare de după 22 decembrie 1989. Dacă s-a schimbat regimul politic înseamnă că a fost o revoluţie.
Primul ministru Victor Ponta nu crede că în România sunt 24.000 de revoluţionari, produşi pe baricadele din decembrie 1989. Nici eu nu cred aşa ceva. Victor Ponta crede că au fost vreo „o mie – două”. Absurd, atâta timp cât aproape 1500 au fost victimele revoluţiei.
Despărţirea de Victor Ponta se întâmplă pe fondul acestui exces de aroganţă. cu ajutorul căreia încearcă să pună punct unei încălcări de lege pe care a făcut-o iniţial Emil Boc, iar el i-a prelungit valabilitatea suspendării unui articol din Legea 341, articol care oferea revoluţionarilor o indemnizaţie. Acest articol îl face pe Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa şi primarul acestui municipiu, să se răstească la un revoluţionar cu apelativul „Milogule”!, în prezenţa premierului Victor Ponta. Acest gen de reacţie nu fac bine nici recunoştinţei, nici măcar imaginii pe care profitorii de după revoluţie nu mai au astăzi nici o ruşine, atacând, ziua în amiaza mare, simbolurile care ne-au scos din mocirla comunismului. Nu ştiu dacă revoluţionarul constănţean face parte din adevăraţii revoluţionari. Ştiu doar că prin gestul celor doi demnitari a mai fost terfelită o dată memoria celor care au murit la revoluţie, a celor care ne-au lăsat pe noi, cei care nu am murit în acele zile, să câştigăm lupta cu cel mai inuman regim politic din istoria omenirii, regimul comunist.
Se spune că în 22 decembrie revoluţionarii nu au ieşit în stradă, nu au pus mâna pe arme pentru a lua acum această indemnizaţie. Este adevărat, dar nu revoluţionarii şi-au dat singuri această lege a recunoştinţei. Atâta timp cât legea există ea ar trebui să fie aplicată, nu să fie suspendată sine die pentru că, vezi Doamne, statul nu mai are bani. Dacă nu mai are bani atunci să se închidă ţara, astfel încât, ultimul care va pleca, Victor Ponta sau Radu Mazăre (care demonstrează o mare dragoste de scaun) să nu uite să stingă lumina. Ruşine, fete şi băieţi!
