Adi Cristi
Adi Cristi

EPURARE PRIN DNA

Adi Cristi

Adi Cristi

Dacă până mai ieri obsesia civilă a societății era boala potențată de sărăcie, astăzi se simte o bagatelizare a acesteia cu ajutorul unui proces mult mai abstract, susținut, de această dată, la nivel colectiv, comunitar, de o nouă luptă, ”lupta împotriva corupției”. Această luptă a depășit în popularitate pe toate celelalte angajamente politice, cum ar fi identificarea de noi locuri de muncă, creșterea veniturile salariale, instalându-se în fruntea preferințelor cetățenilor, ca obiectiv principal. Acesta este susținut de capacitatea individului de a nu se lăsa furat, chiar dacă proprietatea sa aparent nu este afectată, decât în măsura în care bunul întregului popor este supus procesului de jecmănire de către aleșii și numiții acestora. ”Dacă furi de la mine te simt și te distrug, dacă furi de la stat, chiar dacă furi de la toți, e bine așa rău. Doar invidia te mai poate pune în gardă: ”cum să aibă el și eu să  nu am?” Această întrebare devine deșteptătorul națiunii, care te scoate și în stradă, gândind că ar trebui aleasă calea lui ”dacă nu cade, pică!” în termenii cei mai direcți: ”dă-ne și nouă ceva, ca să nu facem scandal”.

Lupta împotriva corupției nu poate fi comparată cu lupta pentru un loc de muncă, cu lupta pentru creșterea venitului salarial. Când vorbim despre acestea din urmă cetățeanul este subiectul principal, afectat de lipsa acestor deziderate de care depinde viața lui de zi cu zi, calitatea acesteia. Când vorbim despre lupta împotriva corupției, de regulă, ne aflăm în fotoliul din sufragerie, în fața televizorului, trezindu-ne că participăm indirect (prin tot felul de comentarii făcute în spațiul casnic) sau chiar interactiv, intrând în  direct în emisiunile de dezbatere TV, devenind ”glasul poporului”, într-un haloimăs de glasuri (în care dominat rămâne glasul politicianului acuzator și a celui care se dezvinovățește, acuzând la rândul său întreaga afacere ca fiind o răzbunare politică).

Spectacolul, astfel, este gata! Se nasc motive în plus de a ne consuma energiile, de a ne descoperi valențele noastre de scenariști, în care fantezia are cel mai mare rol, oferind în subsidiar serviciilor terenul propice de a experimenta tot felul de scenarii, astfel încât, în urma reacțiilor populației, să-și poată crea eventualele dispozitive din care să acționeze la un anumit moment, dacă lucrurile o iau în aceste direcții astfel testate. Trebuie să înțelegem că tensiunile sociale sunt mult mai periculoase decât toate tensiunile pe care scoarța terestră le acumulează. Dacă aceasta se destinde în urma unor cutremure, tot așa și tensiunile sociale își domolesc presiunile prin destinderi oferite de anumite supape, prin care aceste energii (ce pot să ne afecteze profund sistemul) sunt purjate în aer, prin tot felul de ”revolte spontane”, ieșiri în stradă, fie ele și violente, maidane și piețe ocupate, de cei care doresc să beneficieze de valorile unei democrații identificată a fi confiscată de cei care gestionează puterea într-un anumit moment.

Când o instituție de forță a satului de drept (cum a ajuns să fie Direcția Națională Anticorupție) este pur și simplu obligată de realitatea din teren să facă treaba partidelor politice, (chiar și din rândul celor aflate în plin exercițiu funcțiunii în gestionarea puterii în țară, astfel încât investirea în funcții de răspundere a unor dovediți, în cele din urmă, infractori pun sub semnul întrebării calitatea întregii clase politice), atunci există această bănuială legitimă că ceva nu merge bine în țară, că separația puterilor în stat este amenințată, dacă nu în profunzime, cel puțin în ceea ce înseamnă imaginea pe care cetățeanul o recepționează. Se vede cu ochiul liber cum DNA a scos pe tușă un procent semnificativ al aleșilor din administrația locală, decapitând țara de majoritatea președinților de consilii județene și pe primarii principalelor municipii de reședință de județ, vedem cum DNA a mutilat partidele politice de cei care au condus România în ultimii ani, încercând să descopere subteranele unor afaceri oneroase de mari proporții.

Este timpul ca partidele politice să-și schimbe atitudinea față de liderii pe care îi pun în fruntea lor, astfel încât să nu mai existe această furie de decapitări post-factum procesului de vot popular.

Codul de integritate, pe care fiecare partid politic ar trebui să-l adopte, dar să-l și respecte, poate fi ”cale cea dreaptă”, cale a cărei direcție este indubitabil construită din valorile statului de drept, a statului democratic funcțional și nu doar cel pus în gazetele de perete, pe mesh-uri, bannere și afișe.