EMINESCU DIN NOI (II)

Adi Cristi

Adi Cristi

Lăsați-mă să-l ating.

Dați-mi mâna cu care

a atins Luceafărul

să i-o sărut

și tălpile purtate prin țară

să i le spăl

 

Lăsați-mă să-l primesc

cu pâine și sare,

să-l cinstesc

cum se mai cinstesc oaspeții,

chiar dacă el vine din interiorul nostru,

de acolo de unde noi ne naștem

și ne creștem pâinea

să ne ajungă o viață,

poate și pentru moștenire.

 

Lăsați-mă să-i vorbesc,

să-l întreb, să-l ascult.

Să-i înțeleg tăcerea,

să-l știu gânditor și iscoditor,

să-i simt tremurul și revolta

izbucnirile și îndepărtările,

viața și nemurirea

veșnicia din care ne înveșnicim.

 

Dați-mi voie să-i ies în cale

ca o șopată sau ca o furtună

ca o părere de rău

sau ca o taină încă nedeslușită.

Cu dorul în suflet să-i ies în cale

fără ca florile să se supere

fără ca vinul să să tulbure…

 

Dați-mi voie să-i spun:

”La mulți ani, Bădiță Mihai,

ce-ți mai face Eminescu din tine,

e bine?