Copreşedintele PNL Vasile Baga a declarat, luni, că în şedinţa BPN de miercuri liberalii vor discuta care sunt măsurile care se impun, afirmând că este dezamăgit de rezultatul de la Bucureşti, nu însă şi de cel obţinut de PNL în ţară.Vasile Blaga a afirmat că PNL a convocat deja Biroul Politic Naţional care ar urma să se întrunească miercuri la ora 15:00, urmând să fie discutate care sunt măsurile care se impun cu privire la rezultatul obţinut în alegerile locale.
Copreşedintele PNL a afirmat că partidul finalizează numărătoarea paralelă, mai având doar 10% din secţiile de votare de centalizat.
“Cred că acum se finalizează numărătoarea paralelă, mai avem vreo 10% secţii. (…) Avem peste 1000 de primării câştigate”, a declarat Vasile Blaga, la sediul PNL.
PNL va susţine o conferinţă de presă în cursul zilei de luni.
PNl s-a plasat pe locul doi la nivel naţional, astfel că potrivit datelor parţiale anunţate de BEC PSD a câştigat 39,15% şi PNL 32,79% la votul pentru consiliile judeţene.
În Bucureşti, PNL a suferit însă o mare înfrangere, situându-se pe locul trei, după USB.