POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Roșul agresiv cu zâmbet vulgar

E roșul care te pârjolește

Îl vezi doar atunci

când în scrum mai tresari

E roșul agresiv cu zâmbet vulgar

ce duce cu el ofilirea ispitei

picătura de sânge acoperită cu var

Doar astfel puritatea e pusă la loc

întoarse în matcă neprihănitele clipe

încearcă să dea ispitelor foc…

Din locul viran să facem un cer

Suntem păziți de miraculul rugului

pe care sunt arși abătuții stingheri

și acolo unde cărări nu există

din locul viran se face un cer

Un cer pe pământ, un fel de-nchisoare

în care Universul e încarcerat

cu celule stelare, rânduite în noi

de hăul decis să fie un gol dezmembrat.

Iată floarea de mac prinsă la pălărie

lumina s-o ție, atât cât să fie

cu sânge hrănită, într-o veselie

în care durerea încet se subție

E abur subțire / bețivii din fire

trec din poeme / în lumi reci, eterne

cad din picioare / în gropi de pe Soare

Din negrele găuri / sar caprele-n hăuri

pe stânci se strecoară / să ajungă afară

afară din șoaptă / din liniștea spartă…

…să îmbătrânim în tăcere

Hei,

hai să îmbătrânim în tăcere

să luăm niște pop-corn și o bere

uitând că după moarte avem Înviere,

o Înălțare…

și de restul plăcere…

Dar ceea ce contează mai mult

nu va mai fi nici o tăcere

răstignită pe o altă durere.

ADI CRISTI