BĂIEŢI DE CARTIER

Adi Cristi

Adi Cristi

Chiar dacă ne situăm în epicentrul caniculei, viaţa merge mai departe cu toate cele bune şi cele rele, care o condimentează, o mângâie sau sfâşie, de parcă afară caracteristicile meteo ale unei clime temperate ar fi la ele acasă.

Nu ne împiedică nimeni să ne comportăm „ca la mama acasă”, chiar dacă trebuie să învingem cele 40 de grade, înregistrate pe termometrul plasat la umbra zilelor acestea de vară.

Nu suntem scutiţi nici de rele, nici de bune, nici de complicaţii, nici de simplificări. Le avem pe toate cele ce sunt, de la show-urile lui Corneliu Vadim Tudor versus Gheorghe Funar, la atacurile la baionetă desfăşurate între palatele Cotroceni şi Victoria în speţa „Privatizarea CFR Marfă”. Printre caniculă şi celelalte evenimente spectacol, amintite mai sus, s-a strecurat o altă „anomalie estivală”,  datorată examenului de definitivat al profesorilor, de regulă, aflaţi la început de carieră, ceea ce ar impune avantajul celor care mai sunt încă „în priză” sau sub influenţa proaspetei învăţături căpătate în timpul facultăţii. Dar, din nou poporul are dreptate. „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dezastrul de la bacalaureat a coincis şi cu dezastrul de la definitivat. Altfel nici nu se putea, atâta timp cât explicaţia este una singură. „Aşa profesori, aşa elevi”, ceea ce s-ar putea traduce şi prin „aşa elevi, aşa profesori”. Dacă, parcurgând umorul involuntar, cristalizat în perlele anului, de la bacalaureat, ne întrebăm cum de este posibilă atâta incultură? Răspunsul în găsim în rezultatele, la fel de îngrijorătoare, obţinute de profesori, de această dată, la examenul de definitivat. Elevii au avut profesori pe măsura eşecului lor lamentabil. Aproape jumătate dintre cei care au picat definitivatul reprezintă explicaţia celor aproape jumătate dintre cei care nu au trecut examenul de maturitate.

Aceasta este explicaţia cea mai directă, imediată şi greu de neglijat. Chiar dacă există o diferenţă de două puncte între notele de trecere ale absolvenţilor, respectiv profesorilor, nu poţi crede că un profesor de nota şapte, nota de eşec pentru cel care îşi dă definitivatul, poate să pregătească un elev de nota şase, notă de trecere la bacalaureat. Dar, poate cel mai mult frizează natura comună a perlelor produse de cele două categorii, profesori, elevi. Este incredibilă similitudinea, atât ca exprimare, cât mai ales în ceea ce priveşte sursa comună a umorului involuntar. Exprimare rudimentară, lecturi superficiale sau mai precis lipsa totală a lecturilor obligatorii, nemaivorbind despre cele suplimentare. În ambele cazuri este vizibilă lipsa de interes, lipsa studiului aplicat, profund, cum de altfel este mai mult decât vizibilă lamentabila capacitate de a improviza, de a evada în banalul cotidian, dominat de jargonul străzii, de limbajul „băiţilor de cartier”, chiar dacă subiectul te invită să-l tratezi în termenii dictaţi inevitabil de timpul în care autorul şi-a creat opera nemuritoare.

Ideea de „operă nemuritoare” a fost valabilă până când „nemurirea” a intrat în atenţia celor care fac manualele şcolare, a celor care fac curricula anilor de liceu. Acest moment nefast a dus la construirea inevitabilă a acestei realităţi, pe cât de penibile, pe atât de imposibilă a fi acceptată, dacă vom crede în continuare că, pe scara evoluţiei, nu se pot face decât paşi înainte şi nicidecum paşi înapoi, aruncându-ne din acest început de mileniu III, înaintea reformei din învăţământul românesc, pe care a îndrăznit să o facă Spiru Haret, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Doar o privire critică asupra ceea ce se întâmplă cu noi ne mai poate salva, ne mai poate arăta adevăratul nostru chip, evitând, pentru cel puţin pentru o perioadă de timp, să ne mai expunem indiferenţa, superficialitatea, lehametea şi prostia în locul a ceea ce şcoala ar trebui să ne ofere drept bază a învăţăturii profunde, de substanţă şi fundament pentru cariera pe care din anii de liceu începe să fie proiectată.

Deocamdată, la acest nivel, copiii noştri nu pot să ajungă într-un procent semnificativ decât „băieţi de cartier”. Din acelaşi „cartier” în care locuiesc şi profesorii care nu au reuşit să treacă definitivatul.