24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nemulțumirile oamenilor sunt reacțiile imediate ale beneficiarilor actului de conducere a unei comunități, localități, țări de către cei în care nemulțumiții de azi și-au pus marile sau micile lor speranțe. Atitudini de genul celor care se ascund în spatele unei aparențe logice, ”Nu poți mulțumii pe toți” – nu contează atunci când mulțimea devine din ce în ce mai activă, din ce în ce mai pornită spre a-și striga doleanțele, dar și dezamăgirile provocate de o așteptare dovedită a fi mai lungă decât răbdarea lor.
Toți cei care și-au asumat puterea poltică în ultimii 24 de ani au plătit (și plătesc în continuare), pe fondul acestor atacuri frontale, alimentate de lipsa de performanțe reale, ”în amănunt”, a guvernărilor ce și-au dovedit limitele, tocmai prin această măsurătoare a raportului dintre așteptări și performare efectivă.
Uneori, nemulțumirile cetățenilor sunt deturnate și folosit ca motivație mobilă, de alimentat interesele politice ale unei opoziții nesemnificative pe plan parlamentar, dar care încearcă să-și facă auzit glasul în stradă, alături de acești ”nemulțumiți de profesie”. Apropierea acestora din urmă de tradiționalele bocitoare, ale unui trecut nu prea îndepărtat și încă prezente în mediul rural, nu poate fi o exagerare. Rolul bătrânelor, cu basmale cernite, cu ochii în lacrimile produse la comandă, era acela de a crea o atmosferă apasătoare, de părere de rău, de regrete, ale celor din încăperea mortuară, față de defunct, față de cel care părăsește această lume a oamenilor vii, prin chemarea la Dumnezeu necondiționată și de ne negociat.
”Nemulțumiții de profesie” preiau comanda socială a diverselor categorii socio-profesionale, adfucându-o în piețele publice ale localităților, printr-o declamare spectaculoasă a protestelor față de un subiect sau față de altul, fie că e vorba despre Roșia Monată, Pungești, fie că este vorba despre un miting împotriva guvernaților sau a preșdintelui Traian Băsescu. Peste tot, în întreaga țară, s-au constituit grupuri stabile de protestatari, sub formă de galerie, de cunoștințe și prietenii, care își încep ziua de muncă prin a se întreba și a pune la punct scenariul ce va trebui urmat: ”Azi împotriva cui luptăm?” Reacția în sine nu este una păguboasă. Ea verifică și întreține chiar implicarea societății civile față de anumite subiecte intrate în dezbatere publică. Este din ce în ce mai necesară o astfel de atitudine cu atât mai mult cu cât de ea depinde controlul pe care societatea civilă îl poate avea asupra puterii politice. În ultimul timp, acești ”protestatri de serviciu” refuză orice ingerință politică în mijlocul lor, eliminând toate încercările de complementaritate între ei și partidele poltice din opoziție. Această ”epurare politică” vrea să mărească vizibilitatea și mai ales vrea ”să separe grâul de neghină”, reacția societății civile de amestecul politicianismului în vădita și demonstrata intenție de a captura un capital de simpatie din partea cetățeanului, nimerit și de această dată la mijloc.
Chiar dacă protestatarii încearcă să se legitimeze cu nemulțumirile cetățeanului, în fapt, acesta din urmă, nu are cum să fie reprezentat de cei care dimineață scandează împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană, după-amiază protestează împotriva gazelor de șist, pentru ca seara să strige împotriva majorării accizei la carburați, iar nopatea să picheteze Palatul Cotroceni, pentru a-i cere demisia președintelui. Acest tip de ”luptă continuă”, pe toate fronturile, încearcă să ne readucă în fața unor personaje care se pricepeau la toate, după sindromul ”Românul se priecepe la toate și la fotbal și la politică și la chirurgia pe creier sau la modul în care Adrian Iovan ar fi trebuit să aterizeze forțat printre brazii Munților Apuseni, fără ca să moară cineva.
Există, în toată această agitație, un singur pericol major. Dincolo de toate beneficiile readucerii la viață a societăți civile, din ce în ce mai activă, există pericolul agresivității, violenței, intoleranței, atâta timp cât de ambele părți se merge pe drumul ”luptăm până la ultimul”. Așa a fost posibil ca la Iași, de 24 ianuarie, în momentul în care s-a cerut un moment de reculegere pentru cei dispăruți din această lume, ”nemulțumiții de serviciu” și-au urmat impasibili desfășurătorul huiduielilor, batjocorind de fapt pe toți cei prezenți la eveniment. No comment.
