24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Mai păcăliți decât suntem astăzi nu am fost niciodată. Minciuna a ajuns să ne fie și mamă și tată și bonă și iubită și nevastă și amantă, fără ca să reușim să le distingem, decât post-factum. O promiscuitate în toată regula ne suportă, cum doar pământul ne mai suportă, neavând încotro până când deasupra noastră ne cântă un popă: ”Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere nici întristare, nici suspin,ci viață fără de sfârșit”.
Avem o zi pe an, cel puțin (căci aceasta se poate repeta într-o viață de om, în fiecare zi, în fiecare oră) în care să ne suportăm minciuna, să o îmbrăcăm chiar de sărbătoare și să o purtăm în public, cum ne mai purtăm cu mândrie și admirație animalele sau animăluțele de companie. Există o zi pe an în care păcăleala, produsul minciunii vinovate, ne scoate în lume, ne dă voie să ne bucurăm de răul altuia, de naivitatea, credulitatea și buna credință a semenului nostru care nu mai știe cum să reacționeze într-o așa de mare învălmășeală în care a fost aruncat de nevoia de a se descurca singur, din proprie inițiativă, fără a mai beneficia de ajutorul celui care să-i explice cum să respire, ce să mănânce, cum să se îmbrace sau cum să gândească. Aflat după 1989 pe cont propriu cetățeanul se simte abandonat, așa cum robii au dat de știre că prețul dezrobirii lor îl plătesc înzecit cei care nu au cerut niciodată să fie mai liberi decât înțeleg ei libertatea. Nu și-au dorit să devină păsări sălbatice, fără un acoperiș, fără pumnul de grăunțe, ei tot păsări de curte au sperat că vor fi, doar să nu mai fie închise în curțile gospodăriilor, unde să vină doar la masă și la înnoptare.
Astăzi încă foarte mulți concetățeni de-ai noștri se consideră păcăliți de cei care nu le mai asigură ”viața de zi cu zi”, atâta timp cât pentru a trăi este neces
ar, în primul rând, să te ei tu în seamă, să-ți pese ție de ziua cea de mâine, de felul în care își organizezi viața, de felul în care reușești să-ți faci un culcuș, reușești să faci rost de hrana zilnică, pentru tine și pentru familia ta.
Asumarea libertății s-a demonstrat că este cel mai dificil proiect la care oamenii au început să lucreze din momentul în care și-au câștigat libertatea, din momentul în care aceasta le-a atins degetele, asemenea unui animal necunoscut, pe care ai fost ispitit să-l mângâi, neștiind cum va reacționa.
Unii, mai îndrăzneți, mai direcți, mai dornici să trăiască precum au visat ei că pot trăi, s-au împrietenit de la început cu ”fiara”, în timp ce alții, mai timorați, mai neîncrezători, mai contemplativi cu viața pe care au dus-o în afara libertății, s-au văzut nevoiți
să-și retragă mâna din mângâiere când au simțit, din partea sălbăticiunii, semne de nervozitate. De fapt, acestea erau reacții ale neîncrederii lor pe care s-au simțit obligați să o cultive din lipsă de procedură, din neștiința de a se folosi de libertate în folosul lor, învățați doar să întindă mâna pentru ca altcineva să le pună câteva firimituri de viață, de speranță că așa o vor duce bine, că există cineva care se îngrijește de ei și de viitorul copiilor lor.
Păcăleala se strecoară de 26 de ani printre cei care au înțeles mecanismul libertății, pus în funcțiune de viața fără opreliști și printre cei care au reușit să dreseze dreptul omului de a fi liber, nu numai în categoria filosofică, cât mai ales în rigorile unei vieți trăite în termenii responsabilității de a fi dator și în același timp creditor față de semen. Nu există singurătate mai
mare decât aceea sădită în mijlocul colectivității, așa cum nu există minciună mai mare decât sentimentul de a te simți liber în constrângerile societății, chiar dacă acestea din urmă construiesc zidurile de sprijin, balustradele care ne ajută să fim siguri în pași pe care îi facem pe drumul înainte, drum intuit mai mult ca fiind calea cea dreaptă.
Unii încearcă să-și explice de ce sunt păcăliții unei viei neînțelese, de ce nu au reușit să se adapteze iluziei de a-și trăi libertatea în termenii impuși de echilibrele societății, în timp ce alții cred că minciuna nu poate fi decât un rost necesar, singurul șut în fund care ne garantează pasul înainte.
Între păcăleală și nedumerirea acesteia suntem prinși ca de un cerc vicios, laț care ni se strânge în jurul gâtului, arătându-ne cât de bine o ducem, cât de minunată este viața în care orice zbatere înseamnă de fapt strângerea lațului, sugrumarea.
Este timpul să ne lăsăm păcăliți, măcar o dată pe an, pentru a da crezare tuturor celor care ne doresc răul sau pur și simplu ne doresc tot binele din lume, într-o lume în care țara noastră este cotată ca fiind țara în care absurdul face regula, astfel încât 1 Aprilie să devină ziua de naștere a poporului român.
ADI CRISTI
