În ansamblul Palas Iaşi va avea loc joi, 26 martie 2015, un exerciţiu de intervenţie în situaţie de urgenţă. Scenariul care va fi pus în aplicare va consta în stingerea a două focare de incendiu simulate în clădirea de birouri United Business Center 2(clădirea de lângă Hotel International) şi în parcarea subterană a acesteia.
Exerciţiul este programat la ora 11.30 şi este organizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi. Instituţia a ales ansamblul urbanistic Palas ca punct de desfăşurare a simulării deoarece este considerat unul dintre cele mai importante obiective din Iaşi. Scopul este acela de a testa echipamentele de stingere a incendiilor din clădirea UBC 2, precum şi modalitatea de evacuare şi intervenţie în astfel de cazuri.
Se vor utiliza mijloace şi echipamente moderne, printre care o autoplatformă de intervenţie şi salvare la înălţimi, patru autospeciale pentru stingerea incendiilor şi două ambulanţe SMURD. Totodată, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi va fi prezent cu două autospeciale, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi cu o autospecială. La intervenţie vor participa şimembrii Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al ansamblului urbanistic.
Palas a fost proiectat şi executat cu dotări moderne şi complexe din punct de vedere al securităţii la incendiu, atât în ceea ce priveşte detecţia, semnalizarea şi alarmarea, cât şi în ceea ce priveşte instalaţiile de stingere a incendiilor. Ansamblul dispune de:rezerve de apă, reţea de hidranţi exteriori, staţii de pompe, instalaţii de hidranţi interiori, instalaţii de stingere tip sprinkler,instalaţii de desfumare, stingătoare de diferite tipuri etc. Totodată, în Palas este constituit un Serviciu Privat pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căruia sunt organizate echipe specializate pentru intervenţie în caz de incendiu.