24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Ieri a început școala. Cu o zi înaintea datei tradiționale, pe care România a consacrat-o, aceea de 15 septembrie. Am vrut și noi să începem un lucru bun, de luni, să ne meargă bine. Poate fi și aceasta o explicație, care nu mai contează în noianul de explicații de tot felul, cu ajutorul cărora încercăm să ne justificăm, de regulă, nereușitele.
În același stil se poate vorbi și de o insistență dezarmantă asupra lucrurilor care nu ne ies, a nereușitelor, lăsând ”mărețele realizări” la umbra nefericitei ignoranțe. ”Un lucru bun, nu se vinde! Este nevoie de mult rău, de mult sânge, pentru că acestea sunt lucrurile care se cer, care se vând!” Acest tip de ”optică pragmatică” ne-a adus unde ne-a adus, chiar dacă ar fi trebuit la un moment dat să fi pus piciorul în prag, să ne fi îndepărtat de cifrele contabile, care motiva alegerea acestei căi nefaste, pentru a ne construi singuri calea cea bună, a cărei fundație trebuia neapărat să fie clădită pe lucruri bune, pe exemple pozitive, pe competiția valorilor. O astfel de cale ar fi impus din start educația ca fiind singurul vehicul ce poate să circula nestingherit spre viitor. Astăzi, cel puțin pentru România, educația a rămas în continuare o Cenușăreasă, care tot așteaptă să sosească caleașca din poveste, care să o ducă la bal. În așteptarea prințului salvator, Cenușăreasa noastră de Dâmbovița a reușit să-și vândă pantofii pe un preț bun, la colț de stradă, astfel încât, degeaba va veni prințul căci nu va mai avea ce să-i cadă din picior, pentru ca, mai apoi, fata nefericită să fie descoperită și adusă în Palatul Educației Europene. Riscăm să rămânem a-i nimănui, nici măcar ai noștri nu vom mai fi cât de curând, dacă nu vom lua în considerare puternica mobilitate de personal, atât din rândul cadrelor didactice (plictisite să-i mai aștepte americanii și în acest domeniu) și abandonul școlar, care a atins cifre incredibile, ajungând în rândul țărilor europene ”albăstrite” rău de tot, în graficul Eurostar, care ne plasăm ca țară la urma urmei, la acest indicator.
”Nu mai puțin de 18% dintre tinerii din România cu vârsta între 15 și 18 ani au abandonat orice formă de educație. Doar patru țări din Europa stau mai rău decât România la părăsirea timpurie a sistemului de învățământ: Turcia (38,3%), Spania (21,9%), Malta (20,4%) și Islanda (19%). În schimb, în toate statele vecine României, dar și în Europa de Vest, ratele de părăsire timpurie a sistemului de educație sunt mult mai mici. În Austria doar 7% dintre tineri părăsesc școala, în Grecia 9%, în Ungaria 11,4%, iar în Bulgaria rata este 12,5%. Cifre și mai mici ale abandonului școlar sunt în Cehia și Polonia, doar 5,5%, respectiv 5,4%”.
De fapt, acest indice ne arată nu numai starea jalnică a învățământului românesc în toate componentele lui, de la pregătirea precară a profesorilor, la baza materială jalnică (pe care continuăm să o folosim din vechea moștenire comunistă), cât mai ales putem vizualiza viitorul sumbru al învățământului românesc, ce ne dezvăluie acea bizară situație în care nu vom mai avea ”materia primă” pe care să o introducem în fluxul educației. Vom avea un deficit imens de elevi, care, culmea, nu va mai încuraja investiția în educație, ajungând, pe drept și nu doar metaforic, un popor de tâmpiți.
În rest, același tipic, aceeași procedură de început de an școlar. Aceleași discursuri, angajamente, porniri glorioase, pe care, de această dată, președintele Klaus Iohannis (venit din sistemul de educație post-decembrist, ca profesor de fizică), nu ezită să le împacheteze bombastic: ”lansez educația ca temă de dezbatere națională”.
Un nou început de an școlar. Dacă școlile nu și-au recuperat restanțele de un sfert de veac, mare parte din ele fiind obligate de calendar să înceapă școla în condiții improprii, fără avizele necesare bunei guvernări a actului educațional, de la condițiile igienice, la cele didactice, de cadre de specialitate și de bază materială adecvată procesului de învățământ al acestui nou mileniu, din nou acest moment este salvat de emoțiile reale ale celor care pășesc pentru prima oară într-o sală de clasă.
Un nou an școlar conține tot timpul și o primă zi de școală . Acești copii, aduși de părinți, de bunici sau de frații lor mai mari la școală sunt de fapt cei care mâine sau poimâine ne vor da speranțe că școala nu este un produs expirat, că pentru educația unei generații nu este nici un efort inutile, oricât de costisitor ar fi acesta. În momentul în care guvernanții noștri vor scăpa de obsedanta rentabilitate imediată a acțiunilor întreprinse, de genul ”îți dau covrigul, îmi dai un leu”, în acel moment vom avea liber la o educație performantă, bazată pe baze solide, reușind să valorificăm experiența pe care Spiru Haret a dat-o la vremea lui învățământului românesc, care a pătruns până în cel mai îndepărtat cătun.
Este timpul ca ceea ce a reușit să facă Spiru Haret să continuăm noi, dar nu doar sub formă de dezbatere, cât mai ales sub formă de acțiuni imediate, directe, ferme, fără jumătăți de măsură. Păcat, poporul român are un potențial pe măsura viselor lui, doar că este vândut ca hârtie de confecționat cornulețele de semințe, care se vând de regulă pe stadioanele patriei.
ADI CRISTI
