ALEGERILE LOCALE GENERALE-2023: Până la scrutin au rămas 24 de zile

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Agenda electorală a zilei de astăzi, 11 octombrie, a inclus o conferinţă de presă susţinută de Lilian Carp, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de Primar general al municipiului Chișinău. Acesta s-a referit la starea precară a curților și blocurilor din oraș şi a dat asigurări cetăţenilor că PAS la cârma capitalei va avea grijă ca orice stradă şi curte în blocurile de locuit să fie sigure şi amenajate.

Tot astăzi a ieşit într-o conferinţă de presă, împreună cu echipa, şi președintele Partidului „Mişcarea Alternativa Naţională (MAN), Ion Ceban. Liderul MAN a făcut o trecere în revistă a activităţii sale de edil din ultimii patru ani şi a explicat pe sectoare ce planifică pentru un eventual alt mandat.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat astăzi că pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 vor fi deschise 1 958 de secții de votare. Cele mai multe secții de votare se găsesc în circumscripțiile electorale: Chișinău nr. 1, care cuprinde sectoarele și suburbiile capitalei – 305; Orhei – 83; Ungheni – 78; Soroca – 74 și Florești – 71. Cele mai puține secții de votare vor fi deschise în circumscripțiile electorale: Basarabeasca – 15 și Dubăsari – 14.

Pentru a verifica on-line la ce secție de votare sunt arondați, alegătorii pot accesa pagina  www.verifica.cec.md, butonul „Află unde să votezi” și, selectând adresa de domiciliu, vor afla informația despre secția de votare asociată adresei.

De asemenea, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) și-a început activitatea în Republica Moldova, legată de monitorizarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023. Misiunea va evalua desfășurarea procesului electoral, în corespundere cu cadrul legal național și  standardele internaționale pentru alegeri democratice și angajamentele internaționale ale Republicii Moldova.

ENEMO este o organizație neguvernamentală internațională, formată din 22 de ONG-uri din 18 țări din Europa Centrală și de Est, care, până în prezent, a participat la observarea a 5 scrutine naționale organizate în Republica Moldova.