Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) sprijină un dialog constructiv cu organizațiile neguvernamentale, astfel încât experiența acestora să poată fi pusă la dispoziția autorităților publice atunci când se ia o decizie, a declarat, marți, la Deva, ministrul de resort, Gabriel Petrea, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții principalelor ONG-uri din județul Hunedoara.
În opinia acestuia, colaborarea autorităților publice cu ONG-urile trebuie să se desfășoare într-o relație de parteneriat, într-un dialog constructiv.
”Îmi doresc foarte mult ca toată expertiza pe care o adună ONG-urile să fie pusă la dispoziția autorităților publice, astfel încât toate deciziile pe care noi le luăm să fie în conformitate cu ceea ce ei (reprezentanții ONG-urilor, n.r.) își doresc sau cu ceea ce ei constată în implementarea proiectelor. Am deschis calea dialogului, aici, în Hunedoara, și mă bucur că am văzut o colaborare foarte strânsă între autoritățile publice — Consiliul Județean și Prefectură—și ONG-urile din județ”, a spus ministrul Consultării Publice și Dialogului Social.
În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții ONG-urilor, aceștia au ridicat diverse probleme, începând cu posibilitatea unei bugetări multianuale în cazul unor anumite proiecte și continuând cu aspecte ce țin de neclarități sau omisiuni legislative.
De exemplu, reprezentantul Asociației ”Civitas” Deva, Marius Bota, a apreciat că există diferențe între agenda autorităților și cea a cetățeanului, menționând că legislația ar trebui să prevadă ca anumite proiecte să se poată pune în practică doar după o consultare cu cetățenii direct afectați.
„Agenda autorităților este, de multe ori, una politică și nu se întâlnește cu agenda cetățeanului”, a susținut Bota.
La rândul său, ministrul Gabriel Petrea a menționat că a notat toate aspectele prezentate de către ONG-uri, arătând că va face o analiză a acestora, iar ideile cele mai valoroase vor fi implementate în proiectele viitoare.
Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-a aflat marți în județul Hunedoara, în program fiind inclusă și o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor de pensionari, ce a avut loc la Petroșani.